Preşedintele Federaţiei de Nataţie, fosta mare campioană Camelia Potec, a devenit mamă pentru a doua oară, la vârsta de 42 de ani. Fosta înotătoare de performanță a făcut primele declarații din spital.

Camelia Potec, primele declarații

Pe 24 octombrie, Camelia Potec a născut o fetiță. Cea de-a doua fetiță a cuplului a decis să vină pe lume cu o săptămână mai devreme decât stabiliseră medicii.

„Suntem bine deocamdată. Încă în perioada de adaptare. Până nu ieșim de sub supravegherea specialiștilor, nu pot afirma asta 100%, chiar dacă mi se spune asta în fiecare zi. Mai avem analize și teste de făcut. Mulțumim mult pentru înțelegere și grijă”, a spus Camelia Potec pe rețelele de socializare.

Înainte de naștere, fosta sportivă s-a pozat pe treptele spitalului privat unde a ales săaducă pe lume bebelușul: „Astăzi este o zi grea pentru mine și familia mea, dar sper să fie exact așa cum îmi doresc, o zi extraordinară. Cu ajutorul bunului Dumnezeu, al specialiștilor și în condițiile minunate pe care deja le cunosc, astăzi voi avea parte de marea întâlnire cu surioara Caeliei. Să fie într-un ceas bun, sănătoasă și puternică! Doamne-ajută! 🙏 P.S. Oare se vede că am emoții?”, a transmis ea.

Președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern a ținut ascunsă sarcina în primele două trimestre.

Camelia Potec este căsătorită cu Sebastian Tudor și au împreună o fetiță, Caelia-Ioana. Potec a fost medaliată cu aur la 200 m liber la Olimpiada de la Atena.


Foto FACEBOOK