Lourdes Maldonado, jurnalistă la Televisa, cea mai mare rețea TV din Mexic, a fost ucisă zilele trecute în Tijuana.
Potrivit presei de peste hotare, jurnalista a fost împușcată mortal în propria mașină, chiar în fața locuinței ei, în jurul orei 18.20. „Asta nu se mai poate întâmpla”, a scris pe Twitter un alt jurnalist din Tijuana, Manuel Ayala, când a aflat teeribila veste.
Uciderea jurnalistei pare a fi un plan bine pus la punct, deoarece în urmă cu doar trei ani, în timpul unei conferințe de presă a președintelui mexican, Lourdes Maldonado s-a ridicat și a spus în fața tuturor: „Mi-e teamă pentru viața mea”! Mai mult decât atât, doar în acest an în Mexic au fost uciși alți doi jurnaliști: Margarito Martínez, fotograf și reporter, a fost împușcat în fața casei lui din Tijuana, iar Jose Luis Gamboa a fost înjunghiat în Veracruz.
Presa din SUA și din Marea Britanie notează că, din anul 2018, atunci când Lopez Obrador a devenit președinte, nu mai puțin de 50 de jurnaliști au fost uciși: 3 în acest an, 9 anul trecut și restul în perioara 2018-2020.
Jurnaliștii străini mai afirmă că Lourdes Maldonado s-a aflat la un moment dat într-un program de protecție a jurnaliștilor, iar locuința ei era supravegheată constant de oamenii legii, deoarece femeia primea amenințări din cauză că făcea des materiale despre politică și despre corupție.
În 2019, ea chiar și-a dat în judecată fostul loc de muncă, o publicație deținută de un puternic politician regional, Jaime Bonilla Valdez. La acea vreme, Lourdes Maldonado a afirmat că a fost concediată abuziv, iar procesul s-a încheiat săptămâna trecută, jurnalista având câștig de cauză, în timp ce fostul angajator a fost nevoit să-i plătească despăgubiri. Însă autoritățile nu au găsit încă o legătură între procesul câștigat de Lourdes Maldonado și uciderea ei.