Românii care sunt angajaţi ar putea avea o nouă zi liberă plătită în fiecare an, dacă un proiect depus la Parlament va fi aprobat şi promulgat de preşedinte.
Potrivit unui proiect de lege depus de liberalul Daniel Fenechiu, acordarea unei zile libere, plătite, „în ziua în care fiecare dintre noi își serbează ziua de naştere, contribuie la motivarea resursei umane”.
Zi liberă pentru persoanele salariate cu ocazia zilei de naştere
Propunerea completează articolul 139 din Legea nr. 53/2003 din Codul Muncii.
Potrivit expunerii de motive, „acordarea unei zile libere, plătite, în ziua în care fiecare dintre noi își serbează ziua de naștere, contribuie la motivarea resursei umane, indiferent de domeniul în care aceasta își desfășoară activitatea, de stat sau privat”.
"Acordarea unei zile libere, plătite, în ziua în care fiecare dintre noi îşi serbează ziua de naştere contribuie la motivarea resursei umane, indiferent de domeniul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, de stat sau privat. În cadrul oricărei entităţi - instituţie publică, organizaţie economică etc -, resursa umană este singura resursă capabilă să producă şi să reproducă toate celelalte resurse aflate la dispoziţia acestei entităţi.
Fie că vorbim de resursa financiară, tehnologică sau, după caz, materială. Un salariat motivat va contribui activ la creşterea eficienţei organizaţiei respective", se arată în expunerea de motive a proiectului.
Românii vor avea astfel posibilitatea "de a achiziţiona servicii turistice pentru petrecerea acestui eveniment într-o altă localitate" şi astfel "se va contribui la încasările, din taxe şi impozite, la bugetul de stat ori local".
"Ziua de naştere este un eveniment anual, în viaţa fiecăruia dintre noi, şi trebuie să oferim posibilitatea fiecărui salariat de a-şi petrece această zi aşa cum îşi doreşte. Singur, cu familia ori cu prietenii"
Foto Imago