Nu s-a vaccinat și a pierdut mulți bani! Kyrie Irving, vedetă a celor de la Brooklyn Nets, a vorbit deschis despre cât l-a costat decizia de a nu se vaccina împotriva Covid-19.
L-a costat scump
Baschetbalistul echipei Brooklyn Nets a declarat că decizia de a alege să nu se vaccineze împotriva Covid-19 l-a costat 100 de milioane de dolari. Jucătorul din NBA precizează că totalul este echivalent cu o prelungire de contract pentru 4 ani.
Sezonul trecut, Irving, în vârstă de 30 de ani, nu a putut juca în meciurile de acasă ale lui Nets până în martie, din cauza interzicerii de către New York a persoanelor nevaccinate în spaţiile închise. De asemenea, jucătorul în vârstă de 30 de ani nu era sigur nici de prezența în echipă la toate meciurile considerate în deplasare: depindea de cerințele de vaccinare ale diferitelor state americane.
„Am renunţat la patru ani, 100 şi ceva de milioane de dolari când am hotărât să nu fiu vaccinat şi asta a fost decizia. Fă contractul, vaccinează-te sau nu te vaccina şi există un nivel de incertitudine cu privire la viitorul tău, dacă vei fi în această ligă, dacă vei fi în această echipă, aşa că a trebuit să mă ocup de acea circumstanţă din viaţa reală de a-mi pierde locul de muncă pentru această decizie", a spus Kyrie Iriving, ales de șapte ori în All Star Game.
Noul sezon NBA va debuta pe 18 octombrie 2022, iar Irving va juca pentru Nets pe o ofertă de 36,5 milioane de dolari, dar ar putea deveni jucător liber de contract vara viitoare.
El se aşteptase să semneze un nou contract în 2021.
„Trebuia să ne dăm seama de toate acestea înainte de cantonamentul de anul trecut. Şi pur şi simplu nu s-a întâmplat din cauza statutului meu de nevaccinat. Aşadar, le-am înţeles ideea şi a trebuit să trăiesc cu asta. A fost o pastilă greu de înghiţit, sincer", a adăugat vedeta din NBA.
Foto Facebook