Jermaine Pennant, un fost fotbalist englez care a jucat pentru echipe precum Arsenal și Liverpool a rămas fără niciun ban și ar putea ajunge pe străzi!
Potrivit presei din Marea Britanie, fostul fotbalist, ajuns acum la vârsta de 39 de ani, are datorii la creditori, la bănci și la mai multe companii de utilități. Din câte se pare, valoarea totală a datoriilor se ridică la un milion de euro.
„Datorează o grămadă de bani peste tot. Nu și-a plătit ratele la casă și probabil va fi deposedat de proprietate”, a spus un apropiat al lui Jermaine Pennant pentru The Sun.
Datoriile lui Jermaine Pennant ar fi crescut în ultimii ani, după ce a divorțat de celebra lui soție, Alice Goodwin.
Iar acum, odată cu falimentul fostului fotbalist, în presă au reapărut poveștile despre el! În anul 2018, pe când evolua pentru Zaragoza, Jermaine Pennant vindea pe internet clipuri XXX în care apărea alături de soția lui. Chiar dacă el își acoperise fața, fanii l-au recunoscut după tatuaje, iar după ce totul s-a aflat, echipa spaniolă a decis să îl concedieze.
O altă poveste care îl are în prim-plan a avut loc în toamna lui 2022: într-un conac pe care îl deținea din 2006, dar care era nelocuit din 2020, un bărbat a găsit o plantație de marijuana, astfel Jermaine Pennant a fost anchetat de oamenii legii.