Recent, Jakub Jankto, un fotbalist în vârstă de 27 de ani din Cehia, a dezvăluit că este gay.
„Precum toată lumea, am punctele mele tari, am slăbiciunile mele. Am o familie, am prieteni, am un job pe care l-am făcut ani buni cât de bine am putut, cu seriozitate, profesionalism și pasiune. Precum toată lumea, vreau să-mi trăiesc viața în libertate, fără frici, fără prejudecăți, fără violență, cu iubire. Sunt gay și nu vreau să mă mai ascund”, a spus sportivul care a jucat pentru echipe precum Udinese, Ascoli, Sampdoria, Getafe sau Sparta Praga și a bifat inclusiv meciuri în echipa națională a Cehiei.
— Jakub Jankto (@jakubjanktojr) February 13, 2023
Chiar dacă acum a dezvăluit că este gay, Jakub Jankto a fost căsătorit, până în 2021, cu modelul Marketa Ottomanska, alături de care are și un fiu. Iar jurnaliștii spanioli de la Marca au stat de vorbă cu femeia, pentru a afla cum a primit vestea.
„Sunt foarte mândră că a reușit să adune puterea de a ieși în față. Este primul fotbalist activ care anunță așa ceva. Toți ceilalți care au recunoscut, sunt deja retrași. Restul, țin asta secret, le este teamă de ce va spune lumea. Prefer să stau pe margine, pentru binele copilului nostru, care va trebui să crească cu asta. Este povestea lui Jakub, dezvăluirea sa. Când mi-a spus asta, m-a eliberat și pe mine. Acum este important doar că este în siguranță și fericit. Sunt sigură că va fi ușurat și acest lucru nu-l va mai roade pe dinăuntru. Îi era teamă că oamenii nu-l vor accepta așa cum este. Era stresat din cauza asta. Cred că oamenii îl vor iubi la fel de mult ca înainte, tot ce trebuie să facă este să fie bun cu ei. Mulți îi scriu în privat și îl amenință, este teribil că asta încă se întâmplă în ziua de astăzi. Străini care sunt interesați de viețile altora”, a spus Marketa Ottomanska.