După o relație care a durat aproximativ trei ani și pe care au încercat să o ascundă la început, Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău și-au spus adio.
Cele două vedete au încercat pe cât posibil să își țină relația cât mai departe de ochii presei, însă de fiecare dată când plecau în vacanță și postau fotografii în mediul online, numele lor apărea în tabloide.
Chiar dacă Bianca Drăgușanu este o apariție obișnuită pe site-urile de știri, se pare că lui Gabi Bădălău nu i-a plăcut să apară și el atât de des. Cu toate acestea, numele său a fost mai mediatizat ca niciodată în ultimii ani, și nu doar datorită relației cu blonda, ci și a faptului că este în procese cu fosta soție, Claudia Pătrașcanu.
După ce s-a aflat că Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău nu mai formează un cuplu, cei de la Plytech l-au contactat pe bărbat, care a oferit o primă reacție.
„Au fost trei ani frumoși, cu maximă adrenalină în relație, cu multă iubire, cu multă gelozie, cu multe bune și cu rele. Am avut ce învăța de la această relație. Rămân cu tot ce a fost bun și frumos, a fost și o lectie de viață pentru mine.
O s-o respect pe Bianca toată viața. Din partea mea să nu vă așteptați la scandal, mizerii, filmulețe sau ceva de genul. Eu sunt bărbat. Îi mulțumesc Biancăi pentru tot și îi doresc să fie sănătoasă”, a spus Gabi Bădălău pentru sursa citată.