În ultimele luni, în paginile presei mondene din România a apărut un nou personaj care s-a viralizat rapid și este tot mai intens mediatizat: Romina Gingașu!
Despre românca în vârstă de 34 de ani s-a tot scris că este mai bogată decât Ion Țiriac, deoarece este căsătorită cu Piero Ferrari, în vârstă de 78 de ani, nimeni altul decât moștenitorul celebrului brand care îi poartă numele.
După ce s-a aflat cine este, Romina Gingașu a făcut turul televiziunilor, iar recent a fost prezentă și în sălile de cinema din mai multe țări, pentru a promova filmul „Ferrari”, abia lansat.
La evenimentul de lansare din România, Romina Gingașu și Piero Ferrari au apărut pentru prima dată împreună în public în țara noastră, iar toate privirile au fost ațintite asupra lor.
„Este primul eveniment public la care eu merg cu Piero și da, am emoții. Pot spune că am emoții. Sunt om, scuze. Am venit special în România pentru premiera filmului Ferrari. Este a treia sau a patra premieră la care participăm și deja suntem antrenați. M-am obișnuit cu presa, cu interviurile”, a spus Romina Gingașu pentru Cancan.
foto: Instagram