În vârstă de 34 de ani, Roxana Nemeș revine la Survivor România, de această dată în cel mai intens sezon al show-ului, varianta All Stars.
Printre vedetele care s-au alăturat celei mai tari emisiuni din România se mai numără Zanni și Elena Ionescu, foști câștigători ai show-ului, dar și alte nume care s-au făcut remarcate, precum Ana Porgras, Cătălin Moroșanu sau Jador.
Într-un interviu pentru Viva, Roxana Nemeș a dezvăluit de ce a acceptat să meargă din nou la Survivor.
„Nu știu ce a fost în capul meu. Am mai fost acum trei ani la Survivor și am stat trei luni. Știu ce mă așteaptă. Nu merg să câștig, sunt sportivi de performanță, până la urmă, care merită să câștige. Dar este o experiență pe care eu, una, am iubit-o. Și nu am putut să refuz. Experiența aceasta e pe sufletul meu, toată viața mea o să fie o experiență pe care nu o să o pot uita. Și am zis ok. Credeam că e o dată în viață, dar se pare că e de două ori.
Și acum vedem, ca în viață, ce-o fi, cât o fi, cum o fi, nu trag cu dinții. E o experiență pe care am iubit-o. Am o conexiune cu Dumnezeu pe insula aceea, ceva incredibil. Neavând alte lucruri. Când ești rupt de realitate, ai alte trăiri.
Și mi-a plăcut maxim. Cred că acesta este și motivul pentru care am acceptat din nou. Și acum, nu știu... Cât o să pot să stau, cât o să mă țină publicul acolo, vedem. Ideea este să vin sănătoasă acasă. Nu vreau să fac rabat la sănătate. În rest, Doamne ajută să fie bine și să rezist”, a spus Roxana Nemeș.
foto: Instagram