Pe 12 ianuarie 2023, Shakira a surprins pe toată lumea după ce a lansat, alături de producătorul muzical BzRP (Bizzarap), o melodie în care îl ironiează pe Gerard Pique.
Printre altele, Shakira spune în versuri că fostul ei partener a schimbat un ceas Rolex cu unul Casio și o mașină Ferrari cu un Renault Twingo, iar melodia a ajuns rapid în trending pe YouTube în mai multe țări și a adunat peste 133 de milioane de vizualizări în doar cinci zile. În România, piesa se afla, în momentul redactării acestei știri, pe locul 3 în „Trending for music”.
După ce a văzut că melodia ei a devenit virală și toată planeta vorbește despre ea, Shakira a avut un mesaj pentru fanii ei.
„Pentru mine a fost un catharsis, o eliberare. Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge direct pe locul 1, la 45 de ani, cu o melodie în limba spaniolă. Vreau să le îmbrățișez pe milioanele de femei care se ridică în fața celor care ne fac să ne simțim insignifiante. Femei care susțin ceea ce simt și gândesc și care ridică mâna atunci când nu sunt de acord cu ceva, în timp ce altele ridică din umeri. Ele sunt inspirația mea. Iar această realizare nu este a mea, este a tuturor. Trebuie să ne ridicăm, nu așa cum ne spune societatea, ci în felul nostru, pentru a merge mai departe pentru copiii noștri, părinții noștri, cei care au nevoie de noi și care cred în noi”, ar fi scris Shakira pe Instagram, potrivit Libertatea.