Silviu Prigoană s-a pensionat la vârsta de 57 de ani. Patronul Rosal are o pensie de ordinul zecilor de mii de euro.
De-a lungul timpului, Prigoană a demarat afaceri cât se poate de profitabile, de milioane de euro, în diverse domenii, de la salubritate la televiziune. Acesta a cotizat timp de 20 de ani la Stat cu sume impresionante, iar acum are o pensie fabuloasă.
Milionarul în vârstă de 59 de ani primește 11.000 de euro pe lună de la statul român.
Fostul soț al Adrianei Bahmuțeanu a dezvăluit că a reușit să se pensioneze atât de devreme, pentru că a avut contribuții uriașe la pensie. Silviu Prigoană este pensionar din luna octombrie a anului 2019. Omul de afaceri a avut dreptul să se pensioneze cu 10 ani mai devreme, dat fiind faptul că a contribuit voluntar la pensia sa.
„Eu iau 11.000 de euro la acest moment, în mână. Banii îi aduce poștașul la ușă, nu se pun pe card. Îmi dă din ăia de 500 așa, bancnote mari! Eu mi-am asigurat bătrânețea! Am fost deștept, nu prost, cum a zis Tatoiu! Eu acum trăiesc doar din banii din pensie. Nu mai am vreo afacere, gata! Timp de 20 de ani, eu am avut 160.000 de euro, salariu brut. Deci netul, ce luam în mână, era de 100.000 euro pe lună, iar contribuția la Stat era de 60.000 de euro lunar.
Cum adică să-mi pun eu ca șef, salariu minim pe economie, ca să nu cotizez? E o prostie asta ce a zis Tatoiu!“, a declarat omul de afaceri, în podcastul lui Viorel Grigoroiu.
Silviu Prigoană a „bătut-o” până și pe Monica Tatoiu la capitolul pensie. Aceasta primește lunar 22.000 de lei.
Prigoană l-a adus în discuție și pe fostul milionar Irinel Columbeanu, ajuns acum falit într-un azil: „Ești milionar la tinerețe, dar nu știi cum te duce viața. De aceea în viață trebuie să fi prevăzător. Dacă și Columbeanu făcea ca mine, și măcar 4000-5000 de euro dădea pe lună la Stat, atunci când avea, acum nu mai ajungea pe drumuri, la mila altora, să facă chetă și să se roage de lume pentru bani”, a mai spus omul de afaceri.