Simona Halep (30 de ani, 9 WTA) a anunțat printr-un mesaj postat pe rețelele sociale că nu va mai juca tenis în 2022.

Simona Halep nu mai joacă în niciun turneu anul acesta, a anunțat tenismena printr-un mesaj publicat pe Facebook și Instagram. Sportiva a vorbit despre atacurile de panică, epuizarea mentală și recuperarea în urma operației la nas, despre care spune că a fost și ”practică”, din cauza problemelor de respirație, dar și ”estetică” pentru că nu era mulțumită de forma nasului.

”Bună ziua tuturor,

Aș dori să vă informez despre situația mea actuală, să reflectez asupra a ceea ce s-a întâmplat în acest an și, așa cum am făcut-o întotdeauna, să vă împărtășesc sentimentele mele profunde.

După cum știți deja cu toții, pentru că am vorbit de multe ori despre asta, în februarie am fost foarte aproape de a mă opri din tenis, deoarece nu credeam că am suficientă putere pentru a reveni în top 10. Treceam prin multe momente de anxietate și m-am gândit că este timpul să mă opresc pentru că este nesănătos din punct de vedere emoțional.

Apoi am avut norocul să descopăr Patrick’s Academy, unde am simțit atât de multă pasiune încât mi-a redat pasiunea pentru tenis. Mulțumită lui Patrick, am început încet-încet să cred că încă mai pot juca un nivel bun de tenis. Am fost total deschisă la tot ceea ce mi-a spus să fac, la modul în care ar trebui să o fac și la cantitatea de muncă pe care ar trebui să o depun. Am făcut totul pe deplin. Obiectivul meu a fost foarte clar: mi-am dat un an pentru a reveni în top 10”.

Halep spune că la Roland Garros a făcut un atac de panică, deoarece a simţit că acolo trebuie să joace excelent. "Am vorbit cu Patrick şi i-am spus că am nevoie să mă relaxez, să nu mai pun presiune pe mine şi să aibă răbdare şase luni. El m-a ascultat şi a fost de acord şi m-a susţinut 100%. Şi mai repede decât mă aşteptam, mi-am îndeplinit scopul şi am revenit în Top 10.".

Simona Halep a adăugat că la US Open a fost extenuată mental şi, deoarece avea de ani probleme cu respiraţia, a decis să se opereze. "Nu am putut face asta mai devreme, deoarece tenisul era prioritatea mea şi nu am găsit timpul necesar şi lunile necesare pentru recuperare. Dar am simţit că este momentul să fac ceva pentru mine ca om. De aceea am făcut şi partea estetică, mai ales că nu mi-a plăcut niciodată nasul meu. Am făcut şi partea funcţională dar şi cea estetică, sunt sigură că mulţi mă înţelegeţi".

Foto Facebook