Simona Halep a primit o suspendare de 4 ani, ca urmare a testului pozitiv cu Roxadustat de la US Open 2022.

Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunţat că un tribunal independent a suspendat-o pe jucătoarea română de tenis Simona Halep pentru o perioadă de patru ani, ca urmare a unor încălcări ale Programului Anti-Doping în Tenis (TADP).

Decizia nu este definitivă, Halep putând face apel la Tribunalul de Apel Sportiv (TAS).

Halep, 31 de ani, dublă campioană de Grand Slam, a fost acuzată de două încălcări separate ale TADP. Prima se referea la un rezultat analitic negativ (AAF) pentru substanța interzisă roxadustat la US Open în 2022, efectuat prin teste regulate de urină în timpul competiției. Cea de-a doua acuzație se referea la nereguli în ”pașaportul biologic al sportivului” (ABP), al Simonei Halep.   

Simonei Halep a fost suspendată provizoriu după un control de doping efectuat la US Open 2022 și a fost scoasă de pe lista participantelor la ediţia din acest an a turneului US Open.

Ce e Roxadustat

Roxadustat, substanța care i-a adus Simonei Halep o suspendare de patru ani, este o substanță destinată medicamentelor pentru tratamentul anumitor tipuri de anemii, este un inhibator al prolil-hidroxilazei HIF și stimulează producția endogenă de eritropoietină și producția de hemoglobină și celule roșii din sânge.

Simona Halep, scoasă din clasamentul WTA

Simona Halep a ieșit, începând de azi, din clasamnetul mondial WTA, pentru că a trecut un an de la ultimul său meci oficial.

Comunicatul transmis pe site-ul ITIA în cazul lui Halep, citat de news.ro:

"Halep, de două ori campioană de Grand Slam, în vârstă de 31 de ani, a fost acuzată de două încălcări separate ale TADP. Prima se referea la un rezultat negativ (AAF) pentru substanţa interzisă roxadustat la US Open din 2022, efectuat prin teste regulate de urină în timpul competiţiei. Cea de-a doua acuzaţie se referea la nereguli în paşaportul biologic al sportivului (ABP).   

Tribunalul independent, înfiinţat de Sport Resolutions, s-a reunit la 28 şi 29 iunie 2023 la Londra şi a audiat martori experţi ştiinţifici în numele lui Halep şi al ITIA, jucătoarea depunând, de asemenea, mărturii direct în faţa comisiei în cadrul procedurilor. 

La 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a constatat că jucătoarea a comis încălcări intenţionate ale regulilor antidoping în temeiul articolului 2 din TADP:

- Prezenţa şi utilizarea roxadustatului, aşa cum s-a evidenţiat în proba de urină a lui Halep recoltată la 29 august 2022 la US Open 

- Utilizarea unei substanţe sau a unei metode interzise în cursul anului 2022, pe baza recoltării şi analizei a 51 de probe de sânge furnizate de jucătoare în cadrul programului ABP 

Tribunalul a acceptat argumentul lui Halep potrivit căruia ar fi luat un supliment contaminat, dar a stabilit că volumul ingerat de jucătoare nu ar fi putut duce la concentraţia de roxadustat găsită în proba pozitivă.  

Acuzaţia ABP a fost, de asemenea, menţinută, tribunalul declarând că nu are niciun motiv să se îndoiască de "opinia puternică" unanimă la care a ajuns fiecare dintre cei trei experţi independenţi ai Unităţii de gestionare a paşapoartelor sportivilor (APMU), potrivit căreia "dopajul probabil" a fost explicaţia pentru neregulile din profilul lui Halep.

Karen Moorhouse, director executiv al ITIA, a declarat: "După un proces de audiere complex şi riguros, salutăm decizia tribunalului independent.  

"Volumul probelor pe care tribunalul a trebuit să le ia în considerare atât în procedura roxadustat, cât şi în procedura ABP a fost substanţial.   

"ITIA a urmat procesele corespunzătoare, aşa cum am face-o cu orice altă persoană - în conformitate cu Codul Mondial Antidoping - îndeplinindu-ne scopul şi responsabilitatea de a susţine principiul concurenţei loiale, în numele sportului. Juriul a recunoscut că procedura adecvată a fost urmată în cadrul deciziei scrise. 

"Înţelegem interesul public semnificativ în aceste cazuri şi ne menţinem angajamentul de a fi cât mai transparenţi posibil, iar decizia completă va fi publicată în timp util."  

Jucătoarea a chemat patru martori experţi: Profesorul Alvarez, profesorul Coquerel, profesorul Kintz şi Paul Scott. 

ITIA a solicitat ca martor expert al AAF un singur martort: Dr. Daniel Eichner, preşedinte al Laboratorului de testare a medicinei sportive şi de cercetare din Salt Lake City, acreditat de WADA, responsabil de dezvoltarea unei metode de testare a roxadustatului aprobate de WADA. 

În plus, exclusiv în legătură cu acuzaţia ABP, tribunalul a audiat şi grupul de experţi independenţi. Membrii grupului de experţi independenţi sunt Dr. Laura Garvican-Lewis, director ştiinţific la Agenţia Anti-Doping a Statelor Unite, profesorul Giuseppe D'Onofrio, profesor de hematologie clinică şi de laborator şi de patologie clinică, Roma, Italia, şi Jakob Mørkeberg, manager ştiinţific principal la Anti-Doping Danemarca.  

Tribunalul independent a primit aproximativ 8000 de pagini de dovezi ştiinţifice şi de altă natură din partea jucătoarei şi a ITIA, anunţă forul.

Foto FACEBOOK