
Suma incredibilă pe care Eminem a refuzat-o pentru a cânta la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar
În anii trecuți, pentru artiștii din întreaga lume era o adevărată mândrie să cânte în deschiderea la în încheierea Campionatelor Mondiale de Fotbal, însă competiția din Qatar din 2022 a fost una atipică.
Despre mai multe vedete, printre care Shakira și Dua Lipa, se știa că au refuzat să se asocieze cu evenimentul din Qatar, însă acum a ieșit la iveală că și un alt artist foarte mare a refuzat să cânte la Campionatul Mondial din 2022! Este vorba despre Eminem, iar dezvăluirile au fost făcute de către 50 Cent, care a făcut publică și suma pe care urma să o primească artistul.
„Pentru că am cântat la Super Bowl, am fost întrebat despre un show la Campionatul Mondial. Organizatorii aveau un buget de 9 milioane de dolari. Eu luam 1 milion, iar celelalte 8 ar fi ajuns la Eminem. Am vorbit cu Paul Rosenberg, managerul lui. El mi-a zis «Nu o s-o facă»”, a spus 50 Cent.