Numele Romaniței Iovan a tot apărut în paginile presei în ultima perioadă, deoarece unul dintre foștii ei iubiți, Irinel Columbeanu, a rămas falit și a ajuns la azil.
Chiar dacă nu a vrut să facă nicio remarcă pe marginea acestui subiect, iată că acum s-a aflat un alt lucru despre celebra creatoare de modă.
Potrivit celor de la Playtech, Romanița Iovan a fost invitată la emisiunea „Ego Life”, moderată de Dana Săvuică, iar acolo s-a vorbit și despre suma uriașă pe care vedeta o scoate din buzunar pentru studiile fiului ei.
„El e la British School, investiția în educație e cea mai importantă, contează că e acolo, cum îl educă... E la British School de 13 ani. Am început cu 15.000 de euro la creșă. Jumătate de milion îl costă școală lui în total, investiția în educație este cea mai importantă, nu mașină, nu casă. Eu nu am făcut niciodată lecții cu el, nici când era mic, nici când era mai mare”, a spus Romanița Iovan.
Creatoarea de modă a fost completată de fiul ei, care știe cât costă în fiecare an studiile: „Nu am făcut meditații niciodată, dar știu că școala mea costă 25.000 de euro pe an”.
foto: PRO TV