Fie că vorbim de shaorma cu carne de pui, de porc sau de vită, acest produs fast-food este foarte popular în România. Astfel, cu ocazia ocazia Zilelor Municipiului Ploiești o echipă de bucătari celebri au realizat o shaorma gigant ”cu de toate”.

Preparatul culinar de 125 de metri lungime a fost apreciat la maxim de participanți. Întreaga acțiune s-a desfășurat cu ocazia împlinirii a 520 de ani de la prima atestare documentară a orașului Ploiești.

O shaorma gigant, care a măsurat 125 metri lungime, a fost realizată, duminică, la Ploieşti, iar 520 de porţii au fost distribuite gratuit de autorităţi, anunță Primăria Ploiești.

Conform datelor comunicate de Primăria Ploieşti, shaorma a fost pregătită de o echipă de bucătari coordonată de chef Escoffier Ianoş Krajnik, ajutat de chef Escoffier Gabriela Stănculescu, iar pentru realizarea ei au fost necesare 100 kg de carne, 50 kg varză, 50 kg cartofi, 50 kg ceapă, 50 kg castraveţi, 50 sosuri speciale şi aproximativ 6 kg de mirodenii.

„Gurmanzii ploieşteni au avut, astăzi, o mega surpriză la Zilele Municipiului Ploieşti 2023! O shaorma gigant a fost realizată special, în zona street food, pentru a marca acest eveniment. Deoarece anul acesta se împlinesc 520 de ani de atestare documentară a Ploieştiului, primii 520 de ploieşteni au putut degusta gratuit din savurosul preparat culinar. (…) Shaorma gigant a măsurat 125 de metri lungime”.

 În cele trei zile ale festivalului au fost organizate zeci de evenimente și concerte.

Foto Facebook