Florin Bărbulescu, tatăl vitreg al Cătălinei Ponor, a fost condamnat definitiv la un an și 3 luni de închisoare cu suspendare.
Curtea de Apel Constanța a dat verdictul la mai bine de doi ani și jumătate de când acesta i-a lovit pe cei doi polițiști, care au avut nevoie de îngrijri medicale.
„Soluția pe scurt: În baza art. 257 alin. (1) şi (4) C.Pen., rap. la art. 193 alin. (3) C.Pen., art. 396 alin. (1) ?i (2) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul B.F. (…, căsătorit, necunoscut cu antecedente penal) la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.
În baza art. 257 alin. (1) şi (4) C.Pen., rap. la art. 193 alin. (3) C.Pen., art. 396 alin. (1) ?i (2) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul B.F. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.
În temeiul art. 38 alin. 1-art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., aplică pedeapsa cea mai grea (1 an) la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă (3 luni), rezultând pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare. În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani', este decizia luată de magistrați.
Magistrații le-au dat dreptate celor doi polițiști care nu l-au lăsat să intre pe o stradă rezervată riveranilor, chiar dacă avea o sală de fitness, pe numele său, la locația vizată. În imaginile de pe camerele de supraveghere se vede cum tatăl vitreg al Cătălinei Ponor le arată agenților actele pe telefon și îi invită în interior pentru a le pune la dispoziție actele în original, însă aceștia refuză, relatează Replica online.
Discuția degenerează, iar Bărbăscu devine agresiv în momentul în care este oprit să intre în sala de sport. Ulterior, la fața locului își fac apariția mai mulți polițiști care pătrund la recepția sălii și îl încătușează pe Bărbăscu, scrie acceași sursă despre incidentul care a avut loc în urmă cu doi ani și jumătate.
Judecătorii au decis ca tatăl vitreg al Cătălinei Ponor să fie cercetat sub control judiciar.
Conform unui comunicat al poliției, agenții implicați în altercație au avut nevoie de 3-4 zile de îngrijiri medicale după ce au fost agresați de tatăl vitreg al Cătălinei Ponor. Acesta a respins acuzațiile și le-a spus judecătorilor că agenții au fost cei care au provocat întregul scandal.
Pe tot parcursul procesului, tatăl Cătălinei Ponor a negat acuzațiile aduse.
Foto FACEBOOK