Bucureştiul a intrat în top 100 cele mai bune oraşe de locuit conform unui raport realizat de Economist Intelligence Unit. Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că Bucureştiul a urcat 21 de poziţii într-un raport anual realizat de către Economist Intelligence Unit privind cele „mai bune oraşe unde să locuieşti”.
Capitala României a ajuns pe locul 99 în topul celor 172 de orașe incluse în acest clasament.
Nicușor Dan a scris pe Facebook că raportul anual al Economist Intelligence Unit, care a evaluat 172 de metropole din întreaga lume, menționează Bucureștiul ca fiind, alături de Stuttgart, unul din orașele care au urcat cel mai mult în ultimele 12 luni în topul „celor mai bune orașe unde să locuiești. Astfel, Capitala a urcat 21 de poziții ajungând pe locul 99. Sunt încântat să citesc astfel de articole care promovează Bucureștiul și care confirmă faptul că suntem pe drumul cel bun în ceea ce privește dezvoltarea orașului.”
Raportul anual a evaluat peste 170 de oraşe în funcţie de stabilitate, asistență medicală, cultură și mediu, educație și infrastructură. În ultimii ani, Viena a ocupat primul loc în acest clasament.
Topul celor mai bune orașe în care să locuiești
- Viena - Austria
- Copenhaga - Danemarca
- Melbourne - Australia
- Sydney - Australia
- Vancouver - Canada
- Zurich - Elveția
- Calgary - Canada
- Geneva - Elveția
- Toronto Canada
- Osaka - Japonia
- Auckland - Noua Zeelandă (ultimele două orașe sunt la egalitate)
Foto imago