Un fan înrăit și-a văzut visul cu ochii...ba mai mult decât atât! După ce a stat 10 ore în faţa locuinţei jucătorului de la Paris, bărbatul a fost invitat chiar în casa idolului său.
Juan Polcan, un fan absolut al lui Lionel Messi, a mers la Paris doar pentru a-l putea întâlni pe campionul mondial argentinian. Juan Polcan, jucător de futsal din Italia, a profitat de cele două zile libere pe care le avea pentru a-şi îndeplini visul.
A obținut adresa lui Leo Messi și s-a dus la fotbalist acasă. După ce a așteptat ore bune, bărbatul a fost invitat în casă de Antonela, soţia jucătorului de la PSG.
„Vreau ca oamenii să descopere cine este Messi, simplitatea, smerenia lui”
„Primul lucru pe care îl văd este Messi stând în faţa mea în pantaloni scurţi şi papuci. A fost un moment incredibil. I-am spus cât de mult îl iubesc, am făcut pozele, a semnat tricoul clubului de futsal unde joc, m-a îmbrăţişat şi mi-a semnat un autograf pe braţ. Atunci mi-am dat seama cât de agitat eram, îmi tremura braţul ca niciodată şi Lionel m-a liniştit pentru ca autograful să decurgă cât mai bine”, a scris tânărul pe Instagram.
În postarea sa, el explică, de asemenea, că „obiectivul său este să nu devină viral sau ceva de genul acesta. Vreau ca oamenii să descopere cine este Messi, simplitatea, smerenia lui”.
Foto Instagram