Legenda sprintului mondial, Usain Bolt, este victima unui jaf cibernetic. Starul care s-a retras în 2017, după un deceniu de dominaţie necontestată în sprintul masculin, ar fi pierdut milioane de dolari din cauza unei fraude extinse.

Este unul dintre cei mai buni atleți din istorie

Sportivul jamaican în vârstă de 36 de ani are o avere uriașă, de peste 100 de milioane de dolari. De-a lungul carierei, Usain Bolt a câştigat opt medalii olimpice de aur. Fostul rege al sprintului deţine în continuare recordurile mondiale la 100 m şi 200 m.

Potrivit Mundo Deportivo, poliția din Jamaica a demarat o anchetă, după ce atletului i-au fost furate câteva milioane de dolari dintr-un cont de investiții. Comisia pentru Servicii Financiare din Jamaica (FSC) a declarat că a plasat compania Stocks and Securities Limited (SSL) sub „un control sporit” în aşteptarea anchetei.

Impresarul lui Usain Bolt, Nugent Walker, a spus că fostul sportiv a investit mulţi bani la această companie în urmă cu aproximativ zece ani. „S-a descoperit că lipsesc milioane de dolari. S-au făcut toţi paşii necesari pentru a se clarifica situaţia. Are conturi la această entitate de peste 10 ani. Tot portofoliul său este analizat”.

Foto Facebook