Venus Williams, care și-a făcut debutul la Wimbledon în 1997, a vorbit despre retragerea din tenis.
Jucătoarea americană de tenis Venus Williams, care se pregăteşte să participe pentru a 24-a oară în cariera sa la turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, a afirmat că este probabil singura capabilă să joace până la vârsta de 50 de ani.
Cea mai mare dintre surorile Williams, care a împlinit luna trecută 43 de ani şi care are în palmares şapte titluri de Grand Slam, își propune să joace până la 50 de ani tenis profesionist, ceea ce nu a mai realizat nimeni. Serena Williams, sora ei mai mică, a spus adio tenisului în septembrie 2022.
„Nimeni nu a mai făcut-o până acum, aşa că dacă cineva ar fi capabil, eu sunt acea persoană. Turneele de Grand Slam sunt foarte importante pentru mine” .
Campioana americană, aflată în prezent pe locul 554 mondial, a revenit în competiţie în luna iunie, la s'Hertogenbosch (Olanda), după o absenţă de cinci luni provocată de o accidentare la ischiogambieri.
Venus Williams o va întâlni în primul tur la Wimbledon, turneu care debutează luni, pe Elina Svitolina. Wimbledon 2023 se desfășoară în perioada 3-16 iulie.
Foto Facebook