Cei doi mari fotbaliști, Cristiano Ronaldo și Lionel Messi, care participă la Campionatul Mondial, au fost fotografiaţi de celebra Annie Leibovitz, într-o reclamă pentru marca Louis Vuitton.
Portughezul Cristiano Ronaldo şi argentinianul Lionel Messi, jucătorii care au dominat lumea fotbalului în ultimul deceniu, și-au surprins fanii postând pe conturile lor de socializare aceeași imagine în care pozează pentru o reclamă pentru celebrul brand de lux Louis Vuitton.
Fotografia secolului
„Victoria este o stare de spirit”, a scris atât Crsitiano Ronaldo, cât și Lionel Messi, în dreptul imaginii postate pe conturile lor de socializare.
Ambii fotbaliști au precizat că imaginea reprezintă un parteneriat plătit, fiind făcută trimiterea către Louis Vuitton și autorul fotografiei, Annie Leibovitz.
Cei doi apar faţă în faţă în timp ce joacă o partidă de şah care are ca tablă o valiză Louis Vuitton.
Victory is a State of Mind. @Cristiano and #LionelMessi captured by @annieleibovitz for @LouisVuitton. In addition to a long tradition of crafting trunks for the world’s most coveted sporting trophies, the Maison celebrates two of the most talented football players today. pic.twitter.com/AU9kPyI2wL
— Louis Vuitton (@LouisVuitton) November 19, 2022
"Victoria este o stare de spirit. Pe lângă tradiţia îndelungată de a crea valizele pentru cele mai râvnite trofee sportive din lume, Louis Vutton celebrează astăzi doi dintre cei mai talentaţi jucători de fotbal", se arată pe Twitter.