Cu noua platforma de carpooling 4inmasina.ro, romanii pot ajunge mai usor unde isi doresc. Cum? Impartind masina cu prietenii sau cu altii care au aceeasi destinatie.

Mai intai hai sa vedem ce inseamna carpooling:

4inmasina este probabil cel mai deștept mod de a călători. Este un proiect al companiei cu același nume, fondată în 2012, dezvoltat de către iLeo Marketing Interactiv având ca susținător Poliția Capitalei.

Astfel de servicii de carpooling (împarțire a mașinii pentru drumurile obișnuite din oraș sau pe rutele externe) sunt folosite de milioane de utilizatori în tările vest europene sau peste ocean, unde există și benzi speciale pe autostrăzi sau locuri de parcare dedicate mașinilor cu mai mult de doi pasageri.

Si romanii devin din ce in ce mai interesati, dovadă fiind grupurile organizate pe Facebook sau alte câteva site-uri existente.

In mare, 4inmasina este un serviciu care are în vedere promovarea comportamentului de împărțire a mașinii cu alți pasageri, cu scopul de a reduce traficul și emisiile de carbon, dar și de a diminua cheltuielile cu combustibilul sau a face parcursul drumului mai distractiv.

Ce aduce diferit 4inmasina față de inițiativele existente:

Ioana Proca - Project Manager 4inmasina: "Este o platformă realizată în mod profesionist, ușor de folosit, cu un inventar online complet, care include atât un website clasic, cât și aplicații Facebook, iOS și Android.

Sperăm astfel ca utilizatorii din România să o găsească ușor accesibilă și să o folosească din ce în ce mai des, de oriunde s-ar afla.

Împreună putem aduce o schimbare condițiilor de trafic din România. Dacă stăm să ne gândim că în lunile de vară traficul din București se reduce cu maxim 10%, iar cu toții avem impresia că orașul se golește, obiectivul nostru nici nu pare atât de greu de atins.”