În cadrul acestui studiu, descris pe site-ul revistei Nature, cercetătorii de la Universitatea Trinity din Dublin (Irlanda) au filmat modul în care se formează picăturile de smoală - o pastă derivată din petrol, de două milioane de ori mai vâscoasă decât mierea - timp de 69 de ani, informează site-ul lemonde.fr.
Primul experiment de acest tip a debutat în 1927, afirmă revista Nature, la Universitatea Queensland din Australia, cu scopul de a demonstra că smoala, solidă în aparenţă, este de fapt un lichid.
Însă mult aşteptata cădere a picăturii de smoală, care se produce în medie o dată la zece ani, nu a putut fi filmată în acea vreme.
Un alt experiment similar, lansat de irlandezi în 1944, a permis obţinerea celebrelor imagini. Aşa cum explică site-ul Universităţii Trinity, cercetătorii implicaţi în acest experiment inedit au remarcat în urmă cu câteva săptămâni că o picătură s-a format la capătul tubului folosit în laborator şi au decis să filmeze pentru prima dată tristul destin al unei picături de smoală.