informaţiile putând fi accesate de persoane neautorizate de-a lungul anului trecut, a anunţat vineri compania,
Facebook a spus că scurgerile de informaţii au început în 2012 din cauza unei probleme tehnice apărute în uriaşa sa arhivă de contacte, care conţine informaţii personale colectate de la cei 1,1 miliarde de utilizatori pe care reţeaua de socializare îi are la nivel mondial, potrivit nytimes.com.
Din cauza acestei probleme, utilizatorii Facebook care descărcau date de contact despre persoanele pe care le aveau în lista lor de prieteni primeau şi informaţii adiţionale, la care nu ar fi trebuit să aibă acces.
Echipa de securitate a Facebook a fost alertată cu privire la această problemă săptămâna trecută şi a rezolvat-o în 24 de ore. Facebook nu a făcut publică această informaţie până vineri după-amiază, când a postat un mesaj explicativ pe blogul său oficial.
Un purtător de cuvânt al Facebook a spus că întârzierea cu care au fost prezentate aceste probleme a fost cauzată de procedurile pe care reţeaua de socializare le urmează şi care prevăd că autorităţile şi utilizatorii afectaţi trebuie notificaţi înainte de anunţul public.
"Nu avem în prezent nicio dovadă că această problemă tehnică ar fi fost exploatată în mod necuvenit, nu am primit plângeri de la utilizatori şi nu am sesizat anomalii în folosirea instrumentelor de pe reţea care să sugereze infracţiuni", au mai spus oficialii Facebook.
Chiar dacă problemele tehnice au fost rezolvate, oficialii Facebook spun: "Suntem supăraţi şi jenaţi de ceea ce s-a întâmplat şi vom munci de două ori mai mult pentru a ne asigura că aşa ceva nu se va mai întâmpla".
Marile grupuri de internet s-au confruntat în ultima perioadă cu neîncrederea utilizatorilor, după dezvăluirile lui Edward Snowden, un fost consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA), potrivit cărora acestea au furnizat date personale în cadrul programului de spionaj PRISM.
Companiile, printre care Apple, Google, Facebook şi Yahoo, au dezminţit afirmaţiile potrivit cărora NSA ar avea acces direct la serverele lor. Potrivit autorităţilor americane, programul era destinat să ajute la împiedicarea comiterii unor atacuri teroriste.
În acest context, Facebook a dezvăluit recent că a primit din partea autorităţilor americane, în al doilea semestru al anului 2012, între 9.000 şi 10.000 de cereri de informaţii despre utilizatori, dând asigurări că nu s-a conformat în mod sistematic acestor solicitări. Cererile anchetatorilor erau fondate pe fapte care merg de la dispariţia unui copil până la presupuse ameninţări teroriste, trecând prin delicte minore, după cum a relatat AFP pe 15 iunie. Numărul de conturi vizate variază între 18.000 şi 19.000 în aceeaşi perioadă a ultimelor şase luni ale lui 2012, a precizat Facebook fără a dezvălui de câte ori a răspuns acestor cereri.
Facebook a dat însă asigurări că protejează "agresiv" informaţiile despre utilizatorii săi. "Adeseori, respingem imediat astfel de cereri sau îi cerem administraţiei să le reducă substanţial numărul sau le dăm, de la caz la caz, mai puţine informaţii decât ne cer. În orice caz, ne conformăm strict la ceea ce prevede legea", au anunţat oficialii Facebook.