1. Făina

Făina are o perioadă de folosire de aproximativ jumătate de an, însă poate deveni râncedă sau în ea pot apărea insecte după o anumită perioadă de timp dacă este menținută la o temperatură ridicată.

Făina

Trebuie păstrată în locuri uscate și reci, fără umiditate. Frigiderul este un loc indicat pentru păstrarea făinei în recipiente de sticlă.

2. Condimentele

Condimentele sunt des folosite în mâncare, în unele regiuni ale globului fiind reprezentative pentru bucătăriile locale, iar unele țări din Asia sau Orientul Mijlociu având o adevărată industrie e mirodeniilor pentru gătit. Potrivit lui Karen Page, autorul lucrării 'The Flavour Bible', condimentele rezistă o perioadă maximă de la șase la douăsprezece luni, timp în care pot fi folosite optim la gătit fără să își piardă din proprietăți.

Condimentele

Deși nu se alterează ca alte alimente de bază, ele își pierd din savoare și din proprietăți și când sunt vechi nu mai au același efect asupra mâncării.

3. Orezul brun

Orezul brun rezistă între șase și opt luni, timp în care poate fi folosit optim la pregătirea diferitelor preparate culinare. Orezul alb însă are o durată de folosire extinsă de până la patru sau cinci ani, dacă este păstrat corespunzător.

Orezul brun

Orezul brun poate deveni rânced dacă nu este păstrat departe de umiditate sau căldură.

4. Alunele

În funcție de tipul de alune, acestea pot avea o perioadă optimă de folosire ce variază între câteva luni și până la un an de zile. Migdalele rezistă cel mai mult între 9 și 12 luni, acaju și arahidele rezistă între șase și nouă luni. Nucile pecan, specifice Americii de Nord, au o durată de folosire de până la șase luni.

Alune

Fisticul, cu o largă varietate în utilizare la salate, fripturi sau înghețată, are o perioadă optimă de folosire de până la trei luni. Semințele de pin, cu gustul lor ușor dulce și o aromă apropiată de cea a untului, sunt folosite la paste, orez, salate, preparatele pe bază de orez sau quinoa, având o perioadă de folosire de până la una sau două luni. Frigiderul oferă mediul optim pentru conservarea acestora în recipiente din sticlă.

5. Cerealele

De la deschiderea pachetului de cereale acestea pot fi consumate într-o perioadă de până la patru sau șase luni, iar dacă pachetul nu a fost desfăcut pot fi păstrate până la șase sau opt luni. În oricare din aceste situații cerealele trebuie păstrate într-un mediu ferit de umiditate.

Cereale

6. Ketchup

Datorită compoziției sale bogate în conservanți, ketchupul are o durată mare de folosire. După desigilarea recipientului, ingredientul poate fi folosit până la un an de zile dacă este păstrat în frigider, iar dacă este sigilat poate fi păstrat până la 2 ani de zile.

Ketchup

După desfacerea sticlei, dacă se observă separarea lichidului de masa densă concentrată a ketchupului, atunci acesta nu mai are proprietățile optime de folosire și gustul nu mai este același.

7. Uleiurile de gătit

Uleiurile de gătit au consistența necesară pentru împerecherea optimă a diferitelor ingrediente culinare. Sunt des folosite la salate, în prepararea mâncărurilor calde sau la prăjituri. Tehnologiile moderne diferite folosite pentru realizarea uleiurilor valorifică foarte bine ingredientul de bază din care sunt produse. Însă nu toate uleiurile au o perioadă mare de utilizare.

ulei de gatit

Uleiul de măsline poate fi folosit până la doi sau trei ani, însă uleiul din struguri nu rezistă mai mult de trei luni, indiferent dacă sticla a fost sau nu deschisă. Portalul EatByDate.com oferă o listă extinsă a diferitelor tipuri de uleiuri folosite la gătit, și perioadele de timp optime în care acestea pot fi folosite. Uleiul de trufe, care aduce un plus de savoare fantastic unui risotto cu ciuperci, are o durată optimă de folosire de la desigilare de până la patru sau șase luni.

Păstrarea ingredientelor în recipiente de sticlă dedicate, închise etanș, într-un mediu rece și lipsit de umiditate le menține proprietățile principale, putând fi folosite cu încredere, însă permanent trebuie ținut cont de perioada optimă de folosire a fiecăruia de la momentul desfacerii recipientului în care a fost comercializat.

AGERPRES