Toţi americanii urasc industria farmaceutica, susţine Livescience.com. Medicamentele costă prea mult, firmele fac profituri uriaşe, iar, odată la câteva luni, o doctorie care părea sigură e scoasă de pe rafturi, fiindcă din cauza ei mor oameni.
Nu e de mirare că industria farmaceutică (poreclită "Big Pharma" de către americani) ridică suspiciuni.
Unii chiar bănuiesc companiile farmaceutice că se înţeleg între ele să ţină oamenii bolnavi, pentru ca ele să-şi mărească profiturile. Mulţi formatori de opinie spun că industria farmaceutică deţine leacurile pentru numeroase boli, dar nu vrea să le facă publice.
Unii adepţi ai teoriei conspiraţiei spun că marile companii farmaceutice se chinuie acum să ascundă dovezi ale legăturii dintre vaccinurile făcute în copilărie şi autism.
--
Te-ai uitat vreodată la un film şi, brusc, ţi s-a făcut foame? Sau ai simţit că vrei să cumperi o maşină nouă? Dacă da, ai fost probabil victima publicităţii subliminale, sunt convinşi cei care cred în conspiraţii.
Aceştia spun că reclamele subliminale (care durează atât de puţin încât nu le conştientizăm, dar care sunt asimilate apoi de subconştient) ne fac să cumpărăm un anumit produs, fără voia noastră.
Mai multe studii au dovedit, însă, că publicitatea subliminală nu prezintă avantaje faţă de reclamele obişnuite. Potrivit Livescience.com, e uşor să creezi publicitate subliminală, mai greu e să-l faci pe telespectator să acţioneze cum vrei tu.
--
În filmul "Capricorn One" din 1978, NASA şi astronauţii săi decid că nu au cum să ajungă pe Marte şi, cum fondurile pentru misiune sunt puse în pericol, decid să "falsifice" aterizarea pe planeta roşie.
Filmul n-a prea avut succes, scrie Livescience.com, însă ideea este interesantă şi i-a făcut pe mulţi să se întrebe dacă aselenizarea din 1969 nu a fost cumva "regizată". Un documentar al televiziunii Fox prezintă o serie de "discrepanţe" între cum arată imaginile de pe Lună şi cum ar trebui să arate (modul cum flutură steagul, cum bate lumina etc).
Adepţii teoriilor conspiraţiei nu au reuşit însă să explice de unde au apărut rocile aduse de pe Lună, cărora oamenii de ştiinţă le-au certificat provenienţa extraterestră, dacă nu... de pe Lună. În 2002, când Buzz Aldrin, unul dintre cei care au aselenizat în 1969, a fost numit "laş şi mincinos" de către un adept al conspiraţiilor, astronautul i-a dat un pumn "necredinciosului".
--
În anii '80 şi '90, media americane au prezentat numeroase cazuri în care mai mulţi copii au fost răpiţi şi torturaţi de bande cu ritualuri ciudate. Era vorba, evident, despre satanişti.
Ani de-a rândul, adepţii acestei conspiraţii au susţinut că sataniştii omoară bebeluşi şi oameni nevinovaţi şi exercită ritualuri "îngrozitoare" folosind cadavrele acestora. De fapt, într-o perioadă, toate răpirile, actele de canibalism şi crimele din SUA erau puse pe seama sataniştilor.
Deşi această teorie a fost numită "cea mai mare farsă din America secolului XX", ea se păstrează şi astăzi.
--
Una dintre ele este incalzirea globala. Stim bine ce inseamna si ce efecte nocive ar putea sa aiba cresterea temperaturii, chiar si cu numai 1 grad Celsius. Omenirea a inceput o lupta impotriva fenomenului, incercand sa produca mai putin CO2, sa diminue poluarea si consumul de resurse de orice fel. De curand, NASA a anuntat ca anul 2013 va fi unul dintre cele mai calde din istorie.
Cu toata propaganda media care ne bombardeaza din toate partile, exista si voci care sustin ca totul este numai o pacaleala. Acesti oameni, printre care se numara si cercetatori de prestigiu, spun ca omenirea nu are cum sa influenteze climatul planetei si noul trend "go green" este o inventie menita sa-i propulseze pe unii financiar sau politic.
Omul de stiinta William M. Gray este unul dintre scepticii care afirma ca momentan, copiilor li se spala creierul cu aceasta idee eronata. Britanicul Martin Durkin a filmat un documentar intitulat "The Great Global Warming Swindle".
--
Vedem cum se fac progrese vizibile in cazul SIDA, dar parca nu asa cum ar trebui sa se intample cu un sindrom care ucide anual milioane de oameni. Ei bine, exista multi adepti ai teoriilor conspirationiste care afirma ca virusul HIV a fost creat de SUA prin inginerie genetica.
Unul dintre adepti este dermatologul Alan Cantwell, care a spus ca la inceputul anilor '80, SUA a inloculat o comunitate gay restransa, vaccinandu-i impotriva hepatitei B.
Era de fapt virus HIV in acel ser. Mai mult, doctorul stomatolog Leonard Horowitz a scris o carte "Emerging Viruses: AIDS & Ebola — Nature, Accident or Intentional?" in care vorbeste si despre documente oficiale privind unele directive de a controla populatia Africii prin infectarea oamenilor cu HIV.
--
O teorie deosebit de interesanta vorbeste despre cercetatorii care ar fi lucrat la Experimentul Philadelphia, ei fiind amplasati in Camp Hero (vedeti poza) la Montauk, Long Island.
Se spune ca acei oameni de stiinta ar fi primit fonduri de 10 miliarde de dolari din capturile americanilor de la nazisti, pentru a studia calatoriile in timp si manipularea acestei constante. Duncan Cameron se crede supravietuitor al proiectului Montauk, spunand ca a calatorit in timp si chiar pe planeta Marte, mai ceva decat in romanul celebru al faimosului scriitor SF H.G. Wells (n.r. Masina Timpului).
Duncan marturiseste ca, in urma unui experiment, a inceput sa imbatraneasca intr-o ora cat intr-un an, fortandu-i pe ingineri sa se intoarca in timp si sa-l convinga pe tatal lui sa mai faca un copil care sa-l inlocuiasca pe Duncan...
--
Ceea ce vedeti in imagine reprezinta "Ochiul Providentei", simbol al masoneriei inchis intr-o piramida care completeaza un trunchi de piramida, plin de mesaje criptate.
Intr-o contopire aparent naturala cu Protocolul Zion amintit anterior, exista multi adepti ai teoriei conform careia masonii si evreii s-ar fi unit intr-o secta numita Ordinul Noii Lumi.
Ordinul se completeaza si cu o societate secreta despre care se spune ca ar fi existat in secolul XVII, si anume Illuminati. Conspirationistii spun ca toate partidele erau de fapt marionete controlate de Illuminati, masoni si evrei.
Chiar si astazi, multi spun masonii conduc lumea, fie ea capitalista sau comunista. Masoneria isi are radacini lungi, ajungand pana la Moise. Dan Brown descrie atent problematica in Simbolul Pierdut, precum si in cartile anterioare.