Schuler Benson si-a dezvaluit povestea unica tot pe Facebook, site-ul caruia ii datoreaza mult. Chiar daca a fost vorba de o eroare a lui: "In urma cu fix 6 ani, o greseala pe versiunea de mobil a Facebook-ului m-a logat pe contul unei femei pe care nu am intalnit-o. Ne-am casatorit in iunie anul acesta" incepe povestea Benson.
El a explicat apoi ce s-a intamplat mai exact: "Am deschis browserul, am intrat pe Facebook.com si nici macar nu am primit optiunea sa introduc datele de logare. Eram deja conectat. A fost nevoie de cateva postari pentru a realiza ca nu sunt pe propriul meu cont". S-a dovedit ca posta in numele unei femei pe nume Celeste Zendler din Boulder, Colorado. "Noi doi nu ne intalnisem niciodata, nici macar nu am locuit in acelasi stat, nu aveam prieteni comuni in realitate sau pe site, nu aveam interese comune pe Facebook" spune Schuler.
"Din cine stie ce motiv, nu puteam sa ma deloghez de pe contul ei. Si de fiecare data cand am intrat pe Facebook de pe mobil in acea saptamana, eram pe contul lui Celeste". Abia cand aceasta i-a trimis o cerere de prietenie a putut sa se delogheze. Celeste a dezvaluit apoi ca planuia sa-l stearga dupa cateva zile. Numai ca a descoperit ca au multe in comun. "Imi placeau statusurile lui" le-a spus Celeste celor de la Heavy.com.
A venit si momentul intalnirii, in iunie 2013. Un an mai tarziu, Celeste s-a mutat din Colorado in Arkansas. Schuler a cerut-o in casatorie in 2014, intrand pe contul acestuia si scriind: "M-am intors aici. Celeste, am intrat pe contul tau de Facebook pentru a 2-a ora (e prima data insa cand e intentionat) pentru a iti pune o intrebare. Vrei sa te casatoresti cu mine?".
"Mi-a gasit un partener, cel mai bun prieten, marea iubire. Totul datorita unei greseli pe o retea de socializare. Exista multe lucruri groaznice in lume, dar uneori exista si lucruri frumoase" incheie Schuler.