Imaginile vor aparea pe pachetele de tigari vandute in Canada incepand cu anul viitor, pentru a respecta o noua lege care spune ca 75% din suprafata pachetelor de tigari trebuie sa fie acoperita cu un mesaj anti-fumat, scrie dailymail.co.uk.
Oficialii din domeniul sanatatii sunt de parere ca acesta este cel mai agresiv mesaj anti-fumat lansat in lume pana in prezent.
Una dintre imagini arata o femeie slabita, fara par, stand pe patul de moarte. Mesajul care insoteste imaginea este: "Asa arata moartea provocata de cancer".
O alta imagine reprezinta un barbat cu un tub atasat de gat, iar mesajul este: "Cancerul la gat. Este greu de inghitit".
Alte imagini socante reprezinta copii afectati de adultii care fumeaza in jurul lor, o femeie insarcinata care refuza o tigara si radiografia unui plaman afectat de boala.
Ministrul Sanatatii din Canada a aparat mesajele, spunand ca acestea au fost create pentru a soca si a speria.
"Vrem sa facem imaginile mai mari si mai usor de inteles. Fotografiile sunt socante. Pot fi si putin inspaimanttoare, insa aceasta este realitatea fumatului", a declarat ministrul.