Unitatea astronomică este de acum înainte egală cu 149.597.870.700 de metri, o valoare convenţională aleasă pentru a fi compatibilă cu constantele astronomice în vigoare din 2009, se afirmă în comunicatul emis de Observatorul din Paris.
Schimbarea este la fel de virtuală pe cât este de arbitrară: orbita terestră reprezintă o elipsă, iar distanţa dintre planeta noastră şi Soare nu este, deci, fixă. Nu va exista niciun impact asupra vieţii cotidiene, iar lumina de la Soare va avea întotdeauna nevoie de opt minute pentru a ajunge pe Pământ.
Însă oamenii de ştiinţă nu mai sunt de acum obligaţi să ţină cont de marja de eroare de câţiva metri în plus sau în minus care exista în trecut.
"Până acum, valoarea în metri era determinată experimental, pentru ca ea să depindă de modelele şi de observaţiile utilizate, ca şi de sistemul de referinţă ales", au explicat specialiştii de la Observatorul din Paris.
Pe scurt: unitatea astronomică era întotdeauna "puţin sau mai mult" egală cu 150 de milioane de kilometri. Iar o unitate de referinţă în geometrie care variază face o impresie proastă.
"Astronomia dinamică contemporană impune plasarea într-un cadru al relativităţii generale şi folosirea unui ansamblu coerent de unităţi şi de constante. Definiţia unităţii astronomice avea nevoie de o revizuire. Iar acest lucru tocmai a fost făcut", au subliniat cercetătorii de la Observatorul din Paris.