Astronomii au încercat să estimeze masa gazului cu ajutorul Observatorului Chandra X-ray, rezultatele explicând astfel problema "barionului lipsă" (particulă elementară grea).
Barionul este o particulă asemănătoare protonilor şi neutronilor şi reprezintă peste 99,9% din masa atomilor descoperiţi în cosmos.
Potrivit unui studiu recent al specialiştilor de la Chandra, temperatura gazului este de câteva sute ori mai ridicată decât suprafaţa Soarelui.
"Noi ştiam despre gaz că este în jurul galaxiei şi ştiam cât e de fierbinte. Întrebarea este cât de mare este suprafaţa pe care se întinde gazul şi care e masa lui?", a declarat Anjali Gupta, coordonatorul studiului.
Astfel, oamenii de ştiinţă au stabilit că masa gazului care înconjoară Calea Lactee este echivalentă cu masa din cel puţin 10 miliarde de sori, cel mai probabil 60 miliarde. Masa estimată depinde de mai mulţi factori, precum cantitatea de oxigen corespunzătoare hidrogenului, principalul element.