Cercetătorii spun că un asteroid, de şase ori mai mare decât cel care dus la dispariţia dinozaurilor, s-ar fi ciocnit cu planeta noastră, acum mai bine de trei miliarde de ani, relatează Daily Mail. Conform acestora, corpul ceresc ar fi avut un diametru între 23 şi 36 de mile, 37-58 de kilometri, iar impactul ar fi generat un crater cu diametrul de 300 de mile, 482 de kilometri, care a lăsat urme geologice specifice în Centura Barberton din Africa de Sud.
Studiul, care urmează să fie publicat în Geochemistry, Geophysics, Geosystems (Geochimie, Geofizică, Geosisteme), o revistă editată de American Geophysics Union, susţine că ciocnirea cu un obiect de astfel de dimensiuni ar avea consecinţe catastrofale pentru vieţuitoarele de pe Terra.
Asteroidul Chicxulub, numit aşa după oraşul din Mexic în apropierea căruia au fost descoperite dovezile existenţei sale, avea un diametru de aproape zece kilometri. Craterul rezultat în urma ciocnirii sale cu Pământul are un diametru de 180 de kilometri şi o adâncime de 20 de kilometri. Impactul acestuia cu Terra a dus la dispariţia a două treimi dintre speciile de plante şi animale, printre care şi dinozaurii şi marchează sfârşitul perioadei Cretacice şi a întregii ere Mezozoice. Corpul ceresc care a lovit planeta noastră acum 3.26 de miliarde de ani era de şase ori mai mare decât asteroidul Chicxulub, spun cercetătorii.
"Ştim că era mare, dar nu îi ştim dimensiunile exacte", spune Donald Lowe, geolog la Universitatea Stanford şi co-autor al studiului. Totuşi, oamenii de ştiinţă estimează că o eventuală ciocnire cu un astfel de asteroid ar avea consecinţe catastrofale. Impactul ar genera un cutremur cu magnitudinea 10.8 şi valuri seismice pe distanţe de sute de kilometri, care, la rândul lor, ar da naştere altor cutremure devastatoare, aşa cum s-a întâmplat şi acum 3.26 miliarde de ani. Seismele ar dura până la jumătate de oră şi ar provoca valuri tsunami mult mai mari şi mai periculoase decât cel care a devastat Japonia în 2011. Atmosfera ar fi supraîncălzită şi încărcată cu praf şi rocă vaporizată, care ar cădea înapoi pe Pământ. Straturile superioare ale oceanelor ar fierbe, iar cantitatea de energie eliberată ar fi uriaşă. Asteroidul Chicxulub, spre exemplu, de şase ori mai mic, a generat de un miliard de ori mai multăenergie decât bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki.
Cercetătorii au descoperit existenţa acestui impact devastator analizând Centura Barberton, din Africa de Sud, o zonă cu roci vulcanice mafice şi ultramafice, care are o vechime peste 3.6 miliarde de ani. Formaţiunile geologice specifice găsite acolo susţin ipoteza ciocnirii planetei noastre cu un corp ceresc uriaş, acum 3.26 miliarde de ani. Din păcate însă, cel mai probabil, asteroidul a căzut la mii de kilometri distanţă de Centura Barberton, iar geologii nu îi pot stabili locaţia exactă. "Nu putem să mergem la locul impactului. Ca să putem determina cât de mare a fost şi ce efecte a avut, avem studii ca acesta", spune Lowe.