În prezent, videoclipul "Gangnam Style" are peste 2.002.173.700 de vizualizări pe YouTube.
Lansat în iulie 2012 în Coreea de Sud şi devenit rapid extrem de popular în străinătate, videoclipul rapperului asiatic în vârstă de 36 de ani, în care acesta execută mişcări inspirate din călărie şi rodeo, a devenit celebru pe întreaga planetă.
Videoclipul, postat pe YouTube pe 15 iulie 2012, a devenit în decembrie 2012 primul videoclip din istoria site-ului YouTube care a depăşit 1 miliard de vizualizări.
În ascensiunea lui fulminantă, "Gangnam Style" a depăşit atunci precedentul record stabilit de videoclipul piesei "Baby" interpretată de canadianul Justin Bieber.
În prezent, "Baby" este singurul videoclip de pe YouTube, în afară de "Gangnam Style", care are peste 1 miliard de vizualizări. Însă, "Baby" are doar 1,04 miliarde de vizualizări, situându-se mult în urma videoclipului "Gangnam Style" pe acest site.