Prima poziţie în topul Forbes îi aparţine lui Dr. Dre, graţie investiţiilor pe care le-a făcut într-o companie care produce căşti şi alte echipamente muzicale.

Potrivit acestui top, artistul american a câştigat 110 milioane de dolari (înainte de a-şi plăti taxele), în ultimele 12 luni, informează bbc.co.uk.

Anul trecut, Dr. Dre şi producătorul muzical Jimmy Iovine, preşedintele şi fondatorul companiei Beats Electronics, au vândut 51% din totalul acţiunilor pe care le deţineau grupului HTC, pentru suma de 309 milioane de dolari.

Deşi ocupă prima poziţie în acest top, Dr. Dre nu a mai lansat un album din 1999.

În ultimii ani, presa americană a raportat în mai multe ocazii faptul că rapperul lucrează la un nou material discografic, ce se va numi "Detox".

Proiectul a fost amânat de mai multe ori, iar Dr. Dre a declarat el însuşi la un moment dat că preferă să lucreze la produsele companiei sale, Beats Electronics, decât să lanseze un nou disc.

Pe locul al doilea în acest top, cu venituri 45 de milioane de dolari în ultimul an, se află rapperul P. Diddy, care a încasat sume importante din afacerile cu vodcă.

Rapperul Jay-Z ocupă locul al treilea, cu venituri de 38 de milioane de dolari. Jay-Z a încheiat numeroase contracte de tip joint-venture, inclusiv cu un restaurant, o echipă de baschet şi o companie de produse cosmetice.

Alţi muzicieni din acelaşi top, cum este cazul cântăreţei Nicki Minaj, au câştigat sume mult mai importante din publicitate decât din vânzările de albume şi de single-uri.

Pe locurile următoare în acest top se află Kanye West (35 milioane de dolari), Lil Wayne (27 milioane de dolari), Drake (20,5 milioane de dolari), Birdman (20 milioane de dolari), Nicki Minaj (15,5 milioane de dolari), Eminem (15 milioane de dolari) şi Ludacris (12 milioane de dolari).