Astfel, în luna mai, Iurie Darie a fost internat la Spitalul de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" din Capitală, unde a fost operat pentru montarea unui sistem de drenaj care să ajute la eliberarea lichidului în plus ce se acumula în zona creierului.
Anterior, acesta suferise un accident vascular cerebral.
După aceste intervenţii chirurgicale, starea lui Iurie Darie a început să se deterioreze din ce în ce mai mult.
Iurie Darie are o carieră remarcabilă, ce cuprinde roluri în peste 40 de producţii cinematografice. După ce a debutat în cinematografie, în 1953, în "Nepoţii gornistului" - în regia lui Dinu Negreanu, avându-i alături pe Marga Barbu şi pe Liviu Ciulei -, Iurie Darie a jucat în filme precum "S-a furat o bombă" (1961), "Dragoste la zero grade" (1964), "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" (1971), "Fraţii Jderi" (1974), "Ringul" (1983), "În fiecare zi mi-e dor de tine" (1987), "Zâmbet de soare" (1987), "Oglinda" (1993), "Punctul zero" (1996), "Triunghiul morţii" (1999).
De-a lungul carierei, Iurie Darie a colaborat cu unii dintre cei mai importanţi regizori români ai secolului trecut: Ion Popescu Gopo, Mircea Drăgan, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis. De asemenea, în teatru, actorul a cucerit audienţa prin roluri memorabile în piese precum "Troilus şi Cressida", "Umbra" şi "Pălăria".
Iurie Darie s-a remarcat şi în emisiunile de televiziune pentru copii, în care actorul îşi etala abilitatea de a desena, uneori cu ambele mâini.
În 2009, Iurie Darie a primit premiul de excelenţă pentru întreaga carieră la Festivalul Comediei Româneşti - festCO. Totodată, în martie anul acesta, Iurie Darie a primit premiul Gopo pentru întreaga carieră, iar în 1 iunie a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor - Walk of Fame din Capitală.