Printre cei prezenți în sală a fost și Adrian Nartea, actorul principal, cel care a reușit să creioneze personajul lui Vlad ”care a venit să se răzbune”. Am fost curioși să aflăm cum s-a simțit să fie, de această dată, în public și nu pe scenă și ce părere a avut despre primul live al acestui sezon.
Cum îți petreci, în mod normal, serile de vineri?
De obicei, pe acasă, după o săptămână plină, pregătiri de somn pentru cea mică și apoi am timpul necesar pentru relaxare și urmăresc reluarea de la Vlad.
Cum a fost seara de vineri în publicul Românii au Talent?
Ca la spectacol! Nu vorbesc aici doar de numerele concurenților, ci de tot ce se întâmplă acolo. Totul este un spectacol fantastic și uimitor.
Este mai bine să fii în public sau să te afli pe scenă?
Nu pot să mă decid. E bine în public, ai libertatea de a alege ce îți place, dar și pe scenă pentru că ai șansa să arăți ce poți și să fii aplaudat. E bine și acolo și dincolo. Ce e scena fără public sau publicul fără o scenă?
Ai trecut prin audițiile în fața unui juriu, ce ai recomanda celor care urcă pentru prima dată pe o scenă?
Da, am trecut și nu doar o dată. Recomand să repete exagerat de mult tot ce au de făcut acolo, pentru că, dacă ai lecția bine învățată de acasă, poți să fii puțin mai încrezător că o să iasă bine și scapi puțin de frică..doar puțin, dar contează.
Doar două zile ne mai despart de finalul primului sezon, așa că luni seară, de la ora 20:30 rămânem conectați pe PRO TV pentru a-l revedea pe Adi Nartea și colegii lui.