Ce te-a atras la noua campanie Orbit? Care a fost prima reacție când ai primit propunerea de a face parte din ea?

Am decis să accept propunerea de a face parte din campanie, în primul rând, pentru că orice oportunitate de a juca un rol este extraordinară, și asta mi se oferea. Reclamele nu reprezintă un gen atât de simplu pe cât pare. Trebuie să fii foarte precis când prezinți, trebuie să crezi în produs, dar și în personajul căruia îi dai viață.

În plus, în spatele acestui produs stă o companie care are o experiență lungă ca o afacere de familie. Guma de mestecat, pentru mine, face parte dintr-o cultură pe care o îmbrățișez. Am fost crescut în această cultură. Guma de mestecat a fost prezentă pe marele ecran, iar câțiva dintre eroii mei din industria muzicală o susțineau, deci totul era OK.

În plus, când am citit scriptul, mi s-a părut foarte amuzant, mai ales pentru că interacționez cu personaje fantastice,care în viața reală nu există. Este foarte interesant să lucrezi cu cineva care știi că nu eacolo. De fapt, lucrezi cu o nouă tehnologie. Au fost mai multe lucruri care m-au atras laaceastă campanie, inclusiv problemele legate de sănătatea orală și ideea de a-ți lua adio dela resturile de mâncare.

Sunt atât de multe probleme cauzate de bacteriile produse de resturilede mâncare care ne rămân în gură după fiecare masa, iar guma de mestecat ne ajută să producemsalivă și să scăpăm de toate riscurile care ne amenință sănătatea orală.

Consumi gumă de mestecat în mod frecvent? Care sunt beneficiile pe care le resimți?
Da, consum gumă de mestecat în mod regulat,pentru că este sănătos. Beneficiul, din punctul de vedere al sănătății orale, este producereasalivei, care ne scapă de bacteriile produse de
resturile de mâncare din gură. E un obicei sănătos, dar și foarte plăcut, pentru ca ai de ales dintr-o mulțime de arome, și îți oferă o senzaţie de prospețime atât la nivelul gurii, cât și al nasului.

Care e aroma ta preferată?
Aroma preferată… e menta. Nu e doar prospețimea pe care o aduce sau cum îmi eliberează căile nazale pentru a putea respira mai bine, ci și un efect psihologic pe care îl are asupra
mea. Mă face să mă simt fresh. Când lucrampe Broadway, trebuia să cânt în fiecare seară, așa că nu uitam niciodatăsă mestec gumăcu 5 minute înainte săurc pe scenă, pentru că îți dă cu adevărat o senzație de libertate pentru a cânta și a respira mai bine.

banderas orbit - 1

Care e povestea în spotul TV „Ia-ți adio de la resturile de mâncare”? Descrie-ne rolul tău.
Tocmai ce am terminat de mâncat și pun punct relației mele cu mâncarea pe care abia am mâncat-o. Nu mai vreau să simt gustul neplăcut cauzat de resturile de mâncare. În reclamă, vorbesc cu personajele reprezentând resturile alimentare și le spun că s-a terminat între noi și că trebuie să merg mai departe. Apoi, scot pachetul de Orbit, iar ele dispar din viața mea. E o analogie drăguță cu o situație reală în care te desparți de cineva.

Care a fost cea mai complicată parte de filmat?
La fel ca la orice reclamă, cel mai greu este să fii extrem de precis. Nu joci doar un rol, ci trebuie să prezinți un produs. Câteodată, cel mai complicat este modul în care se încadrează imaginea pe cameră și modul în care trebuie să introduci produsul în scenă. Sau poate e un mod
anume în care trebuie să ții în mână produsul. Totul stă în precizie.

banderas orbit - 2

Cum e să joci alături de un personaj animat?

Nu știu. Nu e mult mai diferit față de o situație normală de jucat, pentru că și atunci când vorbești cu cineva care nu este acolo, încerci să o faci ca și cum ar fi. Așa că pentru mine nu e
mare diferență să joc alături de un personaj animat. Când fac un rol pentru care îmi folosesc doar vocea, este într-adevăr diferit, pentru că ai o libertate totală asupra limbajului corpului.

Poți face orice vrei tu atunci când inregistrezi o voce. De fapt, poți chiar să-ți depășești limitele propriei tale voci atunci când lucrezi doar cu vocea. Experiența asta m-a învățat că sunt atât de multe posibilități pe care le pot exploata ca actor. Am propria mea companie de animație, separat de parteneriatul cu „Motanul încălțat” sau „Shrek”, așa că știu foarte bine care este procesul
din spatele unei animații. Când lucrez cu „Gogoașa”, în spotul Orbit, știu foarte bine ce pot face ei, animatorii. Trebuie să fii extrem de credibil, pentru că lucrezi cu un personaj care îți poate muta toată atenția de la tine.

Care a fost cea mai distractivă parte a filmărilor?
Nu e deloc ușor să vorbești cu o gogoașă, dar am încercat să o fac cât mai credibil. Cea mai amuzantă întâmplare de la filmări a fost încercarea mea de a arunca guma de mestecat în gură într un mod modern. Bineînțeles că am ratat, așa că m-am lovit cu guma în față de câteva ori, sau cădea pe mine. Am încercat să par, așa, un super erou de acțiune, însă nu prea a funcționat.

Am reușit în schimb să fac pe toată lumea să râdă. E dificil câteodată să joci în fața unei întregi echipe de filmare, care te privește insistent și încearcă să hotărască daca îi convingi că vorbești cu o gogoașă. A fost foarte amuzant și să ascultăm gogoașa, pentru că Martin, regizorul nostru, îmi dădea replicile sale. În final, nu a fost ușor, deoarece conceptul era foarte clar, la fel ca și ceea ce ne doream să iasă în final.
Ideea generală a campaniei este „ia-ți adio de la mâncare”.

Ai avut parte de vreo despărțire pe care nu o s-o uiți niciodată?
Eu sunt din sudul Spaniei. Am trăit acolo toata viața urmărind un vis, care m-a adus în final la Hollywood. Însă, pentru a face asta, a trebuit să mă despart de orașul meu, de stilul meu de viață, de prieteni și de familia mea.

Înainte de a veni la Hollywood, m-am mutat întâi la Madrid, unde mi-am făcut noi prieteni, cu care mă simțeam foarte bine. Apoi a trebuit să trec peste o nouă provocare și m-am despărțit și de Madrid, pentru a pleca spre un alt loc. Cred că aceste despărțiri au fost cele care m-au marcat cel mai mult.

Ce i-ai sfătui pe cei care trebuie să se despartă de resturile de mâncare?
Să fie sănătoși. Cred că asta e cel mai important. Mai ales acum că am trecut de pragul de 50 de ani și trebuie să fiu și mai atent. Poate, dacă eram ceva mai grijuliu când eram tânăr, nu ar trebui să fiu atât de atent acum.

Cred că educația în ceea ce privește mâncarea e ceva ce trebuie implementat în școli, pentru ca oamenii să trăiască nu doar o viață mai lungă, ci și una mai bună. Secretul ambelor stă în regimul alimentar.

banderas orbit - 3

Care e personajul tău preferat din reclamă?
În mod cert, cel cu care am lucrat: Gogoașa, pentru că avem o relație și pentru că, sincer, este cel mai bun actor din tot grupul de nebuni simpatici.

Care personaj crezi că este cel mai bun actor?
Din nou, Gogoașa. Pentru că Gogoașa este rotund. În ciuda „găurilor” evidente în privința personalității sale. Însă poate ajunge să le compenseze dacă rămâne mai mult timp pe aici pe la
Hollywood.

Care este personajul care mai are nevoie de câteva lecții de actorie și ce sfaturi ai avea pentru el?
Brioșa, cu siguranță. I-aș sugera să urmeze cursurile școlii din New York, vreo 25 de ani, așa, înainte să se întoarcă în fața camerei de filmat.

Cât ți-a luat să te desparți definitiv de Gogoașă și cum a reacționat? Crezi că va apela la tabloide?
Nu știu ce să zic despre asta, însă guma de mestecat, care nu apare fizic, ca personaj, însă este prezentă în spot, este atât de fresh, încât a trebuit să mă despart de Gogoașă. Îmi pare tare rău, sper că nu se va duce la National Enquirer.

Care este rolul tău preferat, dintre toate cele pe care le-ai avut în cariera ta?
Oricare dintre cele șapte filme pe care le-am făcut alături de Pedro Almodovar sunt preferatele mele. Apoi, mai sunt câteva personaje pe care le-am interpretat și care, deși nu sunt la fel de profunde, mi-au adus simpatia multor fani, mai ales în rândul copiilor. Mi-a plăcut Zorro,dar și Che, din Evita, pentru că mi-a oferit ocazia de a cânta, și ador o comedie muzicală. 

Ce ne mai pregătești în viitor?
Vă pregătesc ceva extrem de interesant și de important pentru mine. O să-l joc pe Picasso.

Este foarte entuziasmant pentru mine, pentru că s-a născut la doar câteva străzi de locul în care am crescut, în Malaga, și a fost întotdeauna această umbră care m-a urmărit toată viața, unul dintre idolii mei. O să joc într-un film care se numește „33 de zile” - care prezintă povestea celor 33 de zile în care a pictat Guernica, în timpul Războiului Civil din Spania. Avea relații puternice cu câteva femei, și în același timp se confruntă cu o mulțime de probleme - atât personale, cât și politice. Se va filma în Paris, începând cu luna ianuarie, cu un regizor spaniol absolut fabulos, pe numele sau Carlos Saura, alături de Vittorio Storaro, care se va ocupa de imagine. Apoi, urmează o coproducție, alături de Melanie [Griffith], pentru un film intitulat „Automata”, care vorbește despre conceptul de individualitate și conștiința roboților într-o lume post-apocaliptică.

Ai un program de fitness pe care îl urmezi cu strictețe pentru a te menține în formă?
Practic yoga de mai bine de 10 ani, în fiecare zi. În fiecare dimineață, la 6, îmi încep exercițiile. În plus, alerg foarte mult, însă nu ridic greutăți sau ceva de genul ăsta.

Cum sunt rolurile care ți se propun acum față de cele pe care le primeai la începutul carierei tale?
Cred că depind foarte mult și de vârstă. Acum mi se propun mai mult roluri de tată. Am făcut un film acum doi ani, Black Glod, în care rolul fiicei mele era jucat de Freida Pinto. A fost devastant pentru mine că m-au chemat pentru rolul de tată. Mă tot întrebam cum s-a întâmplat asta. Am 52 de ani, asta s-a întâmplat.

Ai o dietă specială pe care o respecți în fiecare zi?
Acum s-au mai schimbat lucrurile față de ceva timp în urmă. Mi-am schimbat dieta, pentru a introduce mai multe legume. După ce termin cu yoga, în fiecare dimineață, îmi prepar o cană mare de ceai alb și îl las să-și facă efectul vreo 15-20 de minute. După care mănânc alune sau migdale și un măr sau o pară, şi cam atât pentru dimineață. Apoi, din când în când, mănânc niște tofu pe parcursul zilei, până la cină.

Mă simt mult mai sănătos acum când am renunțat la anumite mâncăruri. Nu mai mănânc carne roșie, nu beau lapte și nu mai mănânc decât albușul din ouă.

Am eliminat orice produce colesterol. Mănânc tot ce este verde. Salată, ardei și orice altceva la care te mai poți gândi. Am o mică grădină acasă unde mi le cresc singur. Toate legumele pe care le mănânc sunt din propria
mea producție.