un animal minuscul, care, în ciuda faptului că are o greutate de doar câteva grame, poate să trăiască până la 40 de ani, graţie hibernării, discreţiei şi geneticii.
Pe parcursul evoluţiei, liliecii formează una dintre speciile care au reuşit cel mai bine. Ei s-au diversificat atât de mult, încât reprezintă aproape 20% din totalul speciilor de mamifere, sunt singurele specii de mamifere care şi-au dezvoltat capacitatea de a zbura şi printre puţinele care dispun de un sonar, informează AFP.
Aceste animale reprezintă şi o sfidare a legilor naturii, care par să indice o corelaţie strânsă între masa corporală şi longevitate. Dintre toate speciile de liliac, liliacul lui Brandt (Myotis brandtii) deţine recordul în ceea ce priveşte speranţa de viaţă - 41 de ani.
Altfel spus, un animal atât de mic, care are o greutate de doar 4-8 grame la vârsta adultă, poate să trăiască la fel de mult ca o vacă sau un cal şi rivalizează din acest punct de vedere cu delfinii.
Cercetătorii au analizat genomul liliacului lui Brandt şi au descoperit o serie de adaptări genetice care ar putea să explice talia redusă a animalului şi longevitatea sa excepţională.
Acest liliac insectivor a dezvoltat într-adevăr "modificări unice" în secvenţa genetică care administrează receptorii hormonului de creştere şi cei ai unui alt hormon (IGF-1) înrudit. O mutaţie similară provoacă o formă de nanism la oameni şi la şoareci, explică autorii acestui studiu, publicat în revista britanică Nature Communications.
Însă asocierea acestor gene cu hibernarea, un ritm de reproducere foarte lent şi un mod de viaţă deosebit de discret în peşteri izolate - comportamente înscrise tot în gene - permit liliacului lui Brandt să ajungă la vârste atât de înaintate, au subliniat autorii studiului.