Casă pentru mai mult de 60 de naţionalităţi, cartierul Nørrebro este considerată una dintre cele mai diverse zone din punct de vedere etnic din Danemarca, fiind cunoscută în acelaşi timp şi pentru problemele sociale care apar, scrie CNN.
Conceptul în speranţa de a revitaliza zona prin imprimarea unei identităţi globale şi prin unificarea locuitorilor, parcul poate fi considerat o expoziţie globală cuprinsă într-un singur kilometru, potrivit denmark.dk.
Parcul este împărţit în trei zone: Piaţa Roşie, Piaţa Neagră şi Parcul Verde. Benzi de biciclete traversează întreaga zonă, care cuprinde şi spaţii pentru baschet, fotbal, activităţi culturale, picnicuri, socializare şi relaxare.
Piaţa Roşie este acoperită în întregime cu un covor roşu, fiind un spaţiu deschis ce serveşte drept extensie pentru activităţile din amfiteatrul aflat în apropiere.
În Piaţa Neagră se întâlnesc localnicii. Aici se găsesc bănci şi facilităţ pentru grătar, mese pentru table şi şah şi un teren de joacă în formă de caracatiţă din Japonia. Aici modelul este compus din linii albe, care se unduiesc în jurul mobilei pentru a o scoate în evidenţă.
Dealurile din Parcul Verde atrag copiii, tinerii şi familiile. Multre dintre facilităţile de sport au fost mutate aici, inclusiv terenuri noi pentru hochei şi baschet. Zona este potrivită şi pentru picnicuri, stat la soare şi relaxare în iarbă.
Scopul parcului este de a susţine diversitatea locuitorilor prin folosirea de obiecte din toate colţurile lumii ce simbolizează ţările natale ale acestora. Obiectele includ semne fosforescente din Katar şi Rusia, piloni din Ghana, o sculptură impunătoare din Spania a unui taur şi pământ palestinian.