multă lume ştie că populaţia nord-coreană se zbate în sărăcie, ţara fiind complet izolată de exterior.
Ţinând cont de faptul că accesul în Coreea de Nord se face foarte greu, anual existând doar între 4.000 şi 5.000 de vizitatori, imaginile care să surprindă realitatea vieţii de zi cu zi în ţara condusă de Kim Jong-un sunt extrem de rare.
Iată însă că un jurnalist de la Associated Press, David Guttenfelder, a reuşit să publice o serie de înregistrări video care surprind viaţa aşa cum este ea în Coreea de Nord, scrie Huffington Post.
În ciuda încercărilor propagandei militare de a prezenta capitala Phenian drept o minune cosmopolită, într-una dintre înregistrările realizate de David Guttenfelder se poate vedea că în oraş aproape toate luminile se sting în timpul nopţii.
De asemenea, se poate vedea cum un drum ce leagă capitala de un complex industrial important este complet pustiu, deşi în mod normal ar trebui să fie aglomerat.
Imaginile suprinse de jurnalist într-o regiune rurală sunt relevante pentru cum este de fapt viaţa în Coreea de Nord - liniştită, dezolantă şi rece.
În schimb, un lucru este cert, propaganda este un fapt real, străzile oraşelor fiind împânzite de afişe care vorbesc despre "măreţia" regimului lui Kim Jong-un, în timp ce la televizor se pot vedea non-stop reportaje despre puterea forţei militare a Coreei de Nord.
Coreea de Nord a devenit o ţară complet izolată, după ce Statele Unite şi Coreea de Sud au redus în ultimii ani ajutorul internaţional, din cauza tensiunilor cu privire la programul nuclear nord-coreean.
În acest an, ONU a trimis ajutoare care au permis evitarea unei crize alimentare, însă două treimi dintre cei 24 de milioane de locuitori se află într-o situaţie precară. Aproximativ 28% dintre copiii cu vârsta sub cinci ani suferă de malnutriţie, iar 4% de carenţe grave.
Coreea de Nord se confruntă cu penurii alimentare cronice şi a fost afectată de o foamete, la mijlocul anilor '90, ce s-a soldat cu sute de mii de morţi.