Pasagerii preferă trenurile expres atunci când călătoresc pe distanţe lungi dintr-un singur motiv: nu opresc în staţii. Opririle au reprezentat dintotdeauna un inconvenient al călătoriilor cu trenul, pentru că ridică foarte mult costurile pentru companiile feroviare, trenul irosind energie la fiecare oprire şi accelerare, dar şi din cauza faptului că măresc timpul total al călătoriei.

Spre exemplu, între Beijing şi Guangzhou sunt 53 de staţii de tren active pe o distanţă de 2.234 de kilometri. Un calcul arată că până şi opririle scurte, de maximum cinci minute în fiecare staţie, adaugă peste patru ore la timpul total al călătoriei. Viteza excesivă este principala cauză a accidentelor feroviare şi, de cele mai multe ori, conductorii merg mai rapid decât e cazul pentru a recupera întârzierile de pe traseu.

În prezent, distanţa dintre Beijing şi Guangzhou este acoperită între 7 ore şi 59 de minute şi 29 de ore şi 30 de minute în funcţie de tipul trenului şi de numărul staţiilor de pe traseu.

Designerul Chen Jianjun a propus un proiect prin care vrea să elimine timpul pierdut şi întârzierile care nemulţumesc pasagerii şi, mai important, provoacă accidente feroviare. Conceptul revoluţionar al chinezului presupune un tren care rulează fără oprire şi care preia pasagerii din mers, anunţă dailymail.co.uk.

În loc să aştepte sosirea trenului pe peron, călătorii vor urca într-o capsulă aşezată deasupra şinelor, care se montează automat pe plafonul trenului care trece, iar apoi pasagerii pot să coboare în vagoane. În acelaşi timp, o capsulă ataşată de plafonul trenului se desface şi rămâne în dreptul peronului, permiţând pasagerilor care vor să-şi încheie călătoria să coboare.

Chen Jianjun explică faptul că cele mai multe trenuri care parcurg ruta Beijing Guangzou fac în jur de 30 de staţii, care adaugă în jur de 2 ore şi jumătate la timpul total al călătoriei, iar designul său ar elimina acest inconvenient. Jianjun vorbeşte şi despre faptul că evitarea opririlor şi accelerărilor repetate ar reduce mult consumul de energie.

Momentan nu este clar cum ar putea să folosească sistemul persoanele cu dizabilităţi sau cele care dintr-un motiv sau altul nu pot să folosească scările. Deşi ideea a fost propusă pentru prima oară în 2007, pentru moment nu există planuri ca proiectul să fie pus în aplicare.