Adrian Nartea, actorul care va interpreta rolul principal al serialului, Vlad, a ales pentru seara lansării un costum ”all black”. Cu o atitudine serioasă și plină de mister, Adrian a menținut aceeași culoare și pentru cămașă și cravată. Stilul elegant va fi cel care îi va defini și personajul din serial, acolo unde Vlad are o nouă identitate și vrea să se răzbune. Pentru el o nouă șansă este tot ce contează. Vom afla împreună dacă va reuși.

Adrian Nartea

Anghel Damian, tânărul Vlad, îl va reprezenta pe Adrian în serial. Personajul lui a fost trădat de prieteni și a ajuns în închisoare unde și-a regăsit forța și puterea de a reveni. Aseară, Anghel a optat pentru o culoare deschisă a sacoului care a completat ținuta elegantă și accesorizată cu un papion negru.

 

Anghel Damian

Andrei Aradits sau Ștefan, după cum îi va fi numele în serial, este unul dintre prietenii din copilărie ai lui Adrian, devenit dușmanul lui Vlad. Pentru covorul roșu el a optat pentru o ținută elegantă, combinând negrul pantalonilor și al cămășii cu albul sacoului. După cum a menționat, personajul lui vede viața ca pe un joc care trebuie câștigat. Cu siguranță, cu ocazia lansării, el a câștigat atenția celor din jur prin atitudine și ținuta aleasă.

Andrei Aradits

Cel de-al doilea personaj negativ, Leo, interpretat de Emilian Oprea, are un caracter periculos, imprevizibil, care poate scăpa oricând de sub control. Deși rolul lui nu este unul dintre cele pozitive, cu ocazia lansării am avut oportunitatea de a vedea că Emilian și-a atras deja simpatia fanilor, fiind încojurat rapid de aceștia pentru autografe și poze la momentul intrării pe covorul roșu. Ținuta lui a fost una elegantă optând pentru un costum gri cu vestă și sacou. Accesoriile precum cravata bleumarin, batista alba sau ceasul maro au completat foarte bine vestimentația lui.

Emilian Oprea

O altă prezență care a atras atenția participanților a fost cea a lui George Piștereanu, actorul care-l va interpreta pe Tibi, omul care are acces și se bucură de încrederea ambelor tabere. George a ajuns pe covorul roșu la brațul Victoriei Răileanu, cea care o interpretează pe Micky, asistenta lui Vlad și a optat pentru o ținută clasică, elegantă, accesorizată cu un papion negru cu un model mai puțin clasic și o batistă albă care a completat sacoul burgundy.

George Pistereanu

 

VLAD, primul serial românesc realizat la standarde cinematografice, spune o poveste în mai multe planuri despre trădare, iubire, răzbunare și putere. Fiecare actor va aduce în fața telespectatorilor câte un personaj diferit, complex și care va scoate la iveală cele mai puternice sentimente. Lansarea va avea loc luni, 25 februarie, de la ora 20:30 pe PRO TV.