O femeie în vârstă de 80 de ani din București a fost păcălită că va ajunge fotomodel și că ar putea defila pe podiumurile din Paris și Dubai.
Femeia a pierdut în doi ani aproape 35.000 de euro. Femeii i s-au făcut câteva albume foto, însă i s-a spus că răspunsurile nu vin imediat, pentru că este pandemie.
Înșelată la 80 de ani după ce a vrut să devină fotomodel
În vara anului 2019 a fost abordată în Piața Romană de o femeie care a pretins că reprezintă o agenție ce se ocupă cu reclame pentru produse cosmetice și care a invitat-o la studio, susținând că este foarte fotogenică, potrivit stiri.tvr.ro.
La început nu a plătit nimic, dar le-a menționat escrocilor că deține 40.000 de euro. Din acel moment i-au fost cerute diverse sume de bani. Totul a durat doi ani, timp în care a fost mințită că nu poate să lucreze fiindcă nu apar contracte din cauza pandemei.
”Odată 16.000 de lei, odată 27.000, 50.000, pe urmă se axase pe 16.000. În decembrie i-am dat 16.000 de lei și în ianuarie mi-a cerut încă 16.000 de lei și zicea că sunt contractele și hainele care ți s-au dat și cutare și eu atunci am zis: "Băi, asta e escroacă, nu-i mai da". În fotografii sunt rochii lucrate în casă. Îmi aparțin”, a declarat bătrâna.
"Chiar le-am zis vecinilor că s-ar putea să plec la Paris sau la Dubai"
Femeia a mărturisit că spera să ajungă să defileze în Paris și Dubai și că le-a povestit inclusiv vecinilor despre asta.
”La început am zis că poate e o treabă că lumea. Zic, uite, văd Parisul. Și chiar le-am zis vecinilor că s-ar putea să plec la Paris sau Dubai și cu treaba asta noi tot timpul am râs”.
Când a devenit clar că a căzut pradă unei înșelătorii, femeia s-a adresat poliției.
Poliția a realizat un flagrant
“Au strâns mai multe informații și a fost realizat un flagrant în care persoana a fost identificată exact în momentul în care primea suma de 14.900 de lei în contul serviciilor de care ar fi urmat să beneficieze persoana vătămată”, a declarat Diana Sarca, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei.
Nu e singura victimă
Polițiștii spun că femeia de 80 de ani nu este singura victimă, așa că fac apel la cei care cred că au fost și ei păcăliți în același mod să facă plângere. În prezent, suspecta în dosar este cercetată sub control judiciar impus pentru 60 de zile.