Când însă un examinator psihologic îi cere în film scoţianului Bond să spună un cuvânt pe care el îl asociază imediat cu „ţară”, agentul secret pronunţă instant „Anglia”. Hmm… În viaţa reală, unul dintre cei mai faimoşi scoţieni ai momentului, Andy Murray, declara cu naivitatea adolescentului care era acum câţiva ani că, la fotbal, ţine cu oricine joacă împotriva Angliei. În aceeaşi viaţă reală, curentul separatist din Scoţia faţă de Anglia este mai puternic ca niciodată în jumătatea de secol de când există seria James Bond.

Premierul britanic David Cameron a admis că Londra nu se poate opune unui referendum în Scoţia pentru separare. În astfel de momente, e nevoie de folosirea popularităţii uriaşe a personajului „James Bond”, cel mai loial scoţian în slujba Maiestăţii Sale şi care în film îşi reafirmă devotamentul său faţă de, citez, „England”.

Sunt un mare fan al francizei James Bond. Însă în copilărie nu m-am înrolat în armata admiratorilor agentului 007 neapărat pentru aventurile pline de spectaculos şi exotism sau pentru cuceririle sale supersexy. Aşa ceva găseşti în meniul multor filme de acţiune care nu fac altceva decât să te conducă spre somnul de după o zi obositoare.

Agentul 007 mi-a devenit atunci special pentru şarmul unor actori precum Sean Connery sau Roger Moore care se potrivea perfect cu accesoriile elegante, muzica sofisticată şi replicile cool. Acum 6 ani, cei care îl selectează pe „James Bond” s-au orientat spre un antiBond, actorul Daniel Craig, distribuit la 38 de ani în „Casino Royale”.

Deşi seamănă cu Kirk Douglas aproape la fel de mult ca fiul acestuia, Michael Douglas, Daniel Craig mi s-a părut mai degrabă încarnarea în secolul 21 a lui Steve McQueen. Taciturn, inoxidabil, de un şarm mai degrabă electric, Craig era perfect dacă producătorii se gândeau să-l distribuie în reînvierea lui Bullitt, poliţistul inflexibil pe care McQueen îl transforma în legendă în anii ’60. Nu cred însă că, în copilărie, aş fi devenit un asemenea fan al seriei 007 cu Daniel Craig în locul lui Connery sau Moore.

Daniel Craig este englez dar în film nu regăsim generosul accent britanic al lui 007. Craig joacă într-o variantă internaţională şi nu una „british” a lui Bond şi asta poate ajută la prosperitatea francizei, cu el încasându-se cele mai mari sume de bani din istoria seriei. Daniel Craig este foarte potrivit pentru adrenalina noi generaţii dar pentru un fan al autenticilor James Bond, aşa cum sunt eu, Craig este o dezertare.

Felul în care el spune cea mai faimoasă replică a ultimei jumătăţi de veac, „Bond, James Bond”, e perfect pentru cei care preţuiesc alte condimente decât sarea într-un film. Jocul sprâncenelor, al ochilor, mimica, inflexiunile vocii au fost înlocuite la Bondul secolului 21 de jocul pectoralilor şi al imaginilor generate de calculator.

Ultimul Bond este tare şi chiar te face să nu te simţi ca la un McDonald’s aşa cum se întâmplă aproape de fiecare dată când te duci la un film cu bătaie şi explozii. Fără îndoială că asta se datorează unor personaje excepţionale precum regizorul Sam Mendes, care ne-a copleşit cu al său „American Beauty”, actorul Javier Bardem, unul dintre cei mai buni actori de „răi” din toate timpurile, directorul de imagine oscarizat şi scenariştii de clasă. Păcat că piesa superbă interpretată de Adele merge cu Daniel Craig precum un James Bond ascultând muzică la căşti în costumul său Tom Ford.