La şase ani de la primele teste, Marina Statelor Unite se apropie de finalizarea unei noi arme care "urmează să schimbe fundamental" felul în care se desfăşoară bătăliile navale, relatează Daily Mail. Tunul electromagnetic, care se bazează pe o "tehnologie demnă de Războiul Stelelor", a devenit realitate şi urmează să fie montat pe navele americane, începând cu 2016.
Armele electromagnetice nu sunt o noutate, ele fiind inventate acum mai mult de 90 de ani, la începutul secolului trecut. Cercetătorii din Statele Unite au reuşit să dezvolte conceptul, transformând "ştiinţifico-fantasticul în realitate", spune amiralul Matthew Klunder. Noua armă poate să lanseze proiectile la distanţe de peste 160 de kilometri, la o viteză de şapte ori mai mare decât cea a sunetului.
Tehnologia se bazează pe forţa Lorentz, exercitată de un câmp electromagnetic asupra unei sarcini electrice punctiforme şi nu foloseşte praf de puşcă sau o încărcătură explozivă. Marina Statelor Unite a dezvoltat şi a testat deja două prototipuri, care vor fi montate pe nava de asalt USNS Millinocket, în 2016.
Tunul electromagnetic este format din două şine metalice paralele, conectate la o sursă de energie electrică. Un proiectil conductor introdus între cele două şine completează circuitul, iar electronii circulă de la terminalul negativ, de-a lungul obuzului şi înapoi la terminalul pozitiv, tunul devenind un electromagnet.
Forţa Lorentz generată astfel împinge proiectilul, care accelerează până la viteze hipersonice, fiind mai rapid şi având o rază mai mare de acţiune decât cele lansate de armele convenţionale. Viteza incredibilă elimină necesitatea unei încărcături explozive, reducând astfel greutatea, costul şi dimensiunile obuzelor. Navele militare pot fi echipate, în prezent, cu zeci de rachete convenţionale, în valoare de 723.525 euro fiecare, însă noua tehnologie permite montarea de sute de proiectile metalice, care costă doar 18.000 de euro.
Tunul electromagnetic dezvoltat de Marina Statelor Unite poate lansa proiectile care cântăresc zece kilograme, la peste 8.690 de kilometri pe oră, de şapte ori viteza sunetului, energia cinetică a acestora fiind mai mare decât a celor convenţionale, mai grele, cu o încărcătură explozivă. Astfel, navele pot fi echipate cu mai multă muniţie, eliminând riscul transportării de explozibili în cantităţi mari. Noua armă are o rază de acţiune de peste 160 de kilometri, iar viteza uriaşă reduce căderea obuzului sub acţiunea gravitaţiei terestre şi creşte precizia.
Un alt proiect al americanilor, deja în teste pe nava USS Ponce, este arma laser. Folosită împotriva ameninţărilor neconvenţionale, cum sunt dronele, aceasta e mai eficientă şi mai ieftină decât soluţiile actuale. Dacă o rachetă Tomahawk costă mai mult de un milion de dolari, arma laser reduce drastic costurile, la câţiva dolari pentru fiecare folosire. "Multe ţări lucrează la tehnologii similare", spune căpitanul Mike Ziv, "dar noi am reuşit să transformăm o armă atât de complexă, astfel încât să poată fi operată de un singur soldat."