Autorii acestui studiu au urmărit frecvenţa cu care peste 500 de studenţi foloseau telefonul în fiecare zi, evaluând modul în care acest lucru le afecta perspectiva acestora asupra vieţii, informează dailymail.co.uk.

Cercetătorii au descoperit că, în loc să îi facă pe oameni să se simtă mai aproape de prieteni, telefonul mobil le creştea gradul de anxietate, deoarece numeroşi participanţi la studiu se simţeau de fapt obligaţi să păstreze legătura cu ceilalţi prin apeluri, sms-uri şi postări pe reţelele de socializare.

În plus, alţi participanţi la studiu întâmpinau dificultăţi cu privire la deconectarea de pe platformele de socializare, precum Facebook.

Studiul, efectuat de oamenii de ştiinţă Jacob Barkley, Aryn Karpinski şi Andrew Lepp, contrazice rezultatele cercetărilor anterioare care susţineau că telefoanele mobile îmbunătăţesc interacţiunea socială şi contribuie la reducerea sentimentului de izolare.

Acest nou studiu, realizat la Universitatea Kent din Ohio, a relevat faptul că utilizarea constantă a telefonului sporea senzaţia de stres.

"Reţeaua socială mă face uneori să mă simt oarecum legat de telefon (...) de parcă aş avea altă obligaţie în viaţă", a spus unul dintre studenţii participanţi la studiu, iar alt student s-a plâns că faptul de a poseda un telefon mobil înseamnă că poate fi contactat oricând.

Pentru a ajunge la aceste rezultate, cercetătorii au folosit o unitate de măsură clinică a anxietăţii şi răspunsurile privind nivelul de satisfacţie faţă de propria viaţă ale fiecărui student.

"Nu mai există timp sau singurătate în viaţa acestor studenţi şi cred că, pentru sănătatea mintală, este nevoie de timp de reflecţie, de introspecţie, de analiză a întâmplărilor vieţii sau pur şi simplu de refacere după stresul de zi cu zi", a declarat cercetătorul Andrew Lepp.

Echipa de cercetare a folosit de asemenea rezultatele la examene ale participanţilor la studiu, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 22 de ani, observând că studenţii dependenţi de telefonul mobil şi de reţelele de socializare aveau note mai mici decât ceilalţi.

"De asemenea, câţiva dintre studenţii intervievaţi au declarat că trimit mesaje constant (...) de dimineaţa până seara, ceea ce ar putea fi un factor de stres în sine", au precizat cercetătorii.