Recunoscut ca fiind unul dintre cei mai apreciați bărbați din România, dar și o vedetă care știe cu siguranță să se facă remarcată atunci când iese pe stradă, Cătălin Botezatu a reușit recent să surprindă audiența.
Potrivit jurnaliștilor de la Fanatik, care i-au luat un interviu video lui Cătălin Botezatu, chiar în atelierul acestuia, celebrul designer a purtat în clipul video care a fost postat pe YouTube haine și accesorii în valoare de nu mai puțin de 270.000 de euro!
„Am niște Yeezy și în rest sunt îmbrăcat foarte sport, pentru că, dacă am treabă, nu am de ce să mă îmbrac altfel. Astea sunt celebrele brățări. Accesoriile într-adevăr fac muzica! Am niște ochelari Cartier foldable dintr-o serie limitată care nu se mai găsește, o șapcă normală de la Adidas, pantalon alb, tricou alb. Nu-mi place să fac estimări din astea. Ar însemna să-mi sfidez publicul, clienții și fanii. Cine știe cât costă un ceas de genul ăsta sau niște brățări de genul ăsta, știe și e suficient. Nu fac showoff! Nici nu conduc așa cu mâna pe volan ca să se vadă dacă am schimbat sau nu ceasul. Eu zic că nu contează accesoriile, cum nu contează nici banii care sunt perisabili. Contează personalitatea unui om, caracterul unui om și educația. Și vreau să cred că am câte ceva din fiecare”, a spus Cătălin Botezatu despre ținuta lui.
Sursa citată a făcut însă calculul, iar suma este una enormă: Cătălin Botezatu poartă o șapcă Adidas în valoare de 20 de euro, ochelarii Cartier de 6.500 de euro, tricou YGOL de 100 de euro, pantalon de 100 de euro și adidași Yeezy de 1.000 de euro. Lanțul cu cruce din bloc de onix masiv cu briliant și nelipsitele brățări valorează în jur de 120.000 de euro, iar ceasul Rolex Yacht-Master din aur este în valoare de 150.000 de euro. Astfel, tot ce avea celebrul designer pe el valoarează aproximativ 278.000 de euro!
Vezi și: