Un studiu efectuat pe 38.000 de persoane a arătat că poate combate o boală care afectează mulţi oameni şi care se tratează foarte greu.
Peste 38.000 de persoane au participat la studiul privind comportamentele de consum şi sănătatea mintală efectuat de institutul Nord-Trondelag Helath Study (Hunt Study) cu sediul în Norvegia, informează comunicatul Centrului de Studii despre Bere, Sănănate şi Nutriţie din Bucureşti.
Cei care consumă bere în cantităţi moderate sunt expuşi unui risc mai mic de a suferi din cauza depresiei, în comparaţie cu cei care nu consumă alcool sau îl consumă abuziv, potrivit unui studiu al institutului Nord-Trondelag Helath Study din Norvegia, informează un comunicat.
Cercetătorii, conduşi de Christopher Jens Skogen de la Universitatea din Bergen în Norvegia, au constatat că cei care nu consumă deloc bere sau consumă în cantităţi foarte mari au fost predispuşi să raporteze simptome de depresie, în comparaţie cu cei ce consumă bere în cantităţi moderate.
"Depresia este o boală reală, este o tulburare a stării afective, care duce la instalarea unei stări de tristeţe sau de pierdere a speranţei pentru o perioadă mai lungă de timp, iar berea poate fi un aliat în combaterea apariţiei acesteia. Ceea ce nu trebuie uitat însă este că efectul benefic al berii, şi în acest caz, se face simţit exclusiv în cazul în care este consumată în cantităţi moderate", spune Corina Zugravu, preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.
Citeşte şi: Studiul care te va uimi. De ce este bine să bei bere.
O posibilă explicaţie pentru legătura dintre non-băutori şi depresie are o conotaţie de natură socială, această interdependenţă putând fi pusă şi pe seama faptului că abstinenţii au mai puţini prieteni apropiaţi decât consumatorii de alcool în general şi bere în particular. Ei pot considera că este mai greu să dezvolte prietenii puternice, neavând avantajul berii ca liant social.
Cercetătorii sugerează, de asemenea, că în cazul celor care nu consuma alcool pot fi identificate anumite trăsături de personalitate care conduc atât la abstinenţă, cât şi la depresie.
Citeşte şi: Mit spulberat: Berea nu îngraşă. Specialiştii recomandă două - trei pahare de bere pe zi, inclusiv în diete
Desigur, abuzul de alcool este asociat cu depresia şi alte rezultate nedorite şi atât cercetatorii străini, cât şi membrii Centrului de Studii despre Bere, Sănănate şi Nutriţie, recomandă un consum moderat de bere, alături de o alimentaţie echilibrată şi un stil de viaţă sănătos, se mai arată în comunicatul citat.
Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie, înfiinţat în martie 2012, este o entitate cu caracter ştiinţific ce are drept obiectiv investigarea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului uman prin derularea de studii ştiinţifice şi diseminarea informaţiilor în domeniu în rândul comunităţii medicale şi a publicului larg.
În strânsă legătură cu obiectivul propus, Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie va acorda anual două burse de cercetare pe marginea obiectului de studiu propus, burse care vor fi destinate în principal studenţilor din ani terminali, masteranzilor, doctoranzilor sau post-doctoranzilor.
Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie este rezultatul demersului celor trei membri fondatori, reprezentanţi ai mediilor universitare, medicale şi de cercetare din România: dr. Corina - Aurelia Zugravu, lector la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", dr. Alin Popescu, medic primar în medicină sportivă şi consultant în probleme de nutriţie, şi dr. Mihaela Begea, doctor în ştiinţe inginereşti.