"Ideea acestui plic mi-a venit în luna de miere. Mi l-am imaginat din primul moment în cele mai mici detalii.
Un plic cu un număr infinit de fețe, mereu diferit și mereu în trend. Pentru că noi, ca și Luna, în fiecare zi suntem altfel. Azi: retrasă, timidă, melancolică. Mâine: îndrăzneață, pasională, strălucitoare. Moon este oglinda ta.
Este un produs fashion, curajos, isteț, inovator, cool, urban, trendy. Ca să fii mereu în trend, în loc să îți cumperi 10 genți pe an, îți poți cumpăra acum una singură (într-o culoare de bază – negru sau nude) și apoi câte fețe detașabile îți dorești, pe care să le poți schimba în funcție de ocazie și ținuta aleasă. Iar în felul acesta faci și o economie.
O față detașabilă nouă schimbă atât de mult înfățișarea plicului, încât o să pară că în fiecare zi porți o geantă complet nouă.
Pe blogul meu vor apărea constant fețe detașabile noi, cât mai diferite, în așa fel încât să reprezinte personalitatea fiecărei posesoare a plicului. Câte fețe are Luna, atâtea fețe detașabile va avea și Moon by Dana Rogoz.
Fața detașabilă vedetă este chiar o oglindă. A fost de altfel prima față a plicului pe care mi-am imaginat-o.
Este cea mai curajoasă dintre toate și chiar poate fi purtată în orice combinație, căci oglinda se va integra perfect în orice decor și va reflecta cu stil atât ținuta aleasă, cât și personalitatea ta puternică. Iar fețele se schimbă foarte ușor, printr-un sistem cu arici, special croit pentru asta. Este o idee nouă, super practică și accesibilă."
Dimensiunile, prețul plicului si alte detalii le gasesti AICI