Oca

Cultivată la origini în munţii Anzi din America de Sud, această legumă colorată este numită uneori "cartoful de Noua Zeelandă" datorită popularităţii de care se bucură acolo după anii 1800, când a fost adusă în ţară.

Oca este rar de găsit în America de Nord, dar în Sud este a doua cea mai populară legumă de pământ, după cartofi.

Oca

 

Există multe varietăţi de oca şi pe atât de multe gusturi. Asemănătoare la formă cu cartofii, sunt mai dulci, unele având chiar arome de fructe. Există chiar şi tipul "caisă", plantat în Noua Zeelandă, care are chiar gustul fructului. Oca este o sursă excelentă de vitamina C, potasiu şi fier, scrie Huffington Post.

Aluna tigru (Tiger Nut)

Cultivat iniţial în Egiptul Antic, în prezent acest tip de alune este foarte comun în sudul Europei, în special în Spania. Alunele tigru se înmoaie de obicei în apă înainte să fie mâncate şi au un gust dulce.

Aluna tigru (Tiger Nut)

 

În Spania sunt folosite la prepararea horchatei, o băutură lăptoasă şi dulce. Poate fi o alternativă bună a laptelui în cazul celor care sunt intoleranţi la lactoză sau vegani.

Romanesco

Această legumă cu un aspect surprinzător este o variantă exotică a mult mai cunoscutei conopide, fiind cu atât mai interesantă cu cât spiralele care îi crestează suprafaţa urmează şirul lui Fibonacci.

Romanesco

 

În plus, romanesco este o bună sursă de vitamine C şi K, fibre şi carotenoizi.

Kohlrabi

O rudă a verzei sălbatice, această legumă este considerată una dintre cele mai sănătoase 150 de mâncăruri de pe pământ. Este cel mai consumată în India, având un rol central în dieta Kashmiri.

Kohlrabi

 

Comestibilă în totalitate, ea poate fi prăjită, mâncată în salată sau simplă, ca o gustare cu foarte puţine calorii.

Salsify

Salsify

 

Înrudită cu floarea-soarelui, de la această plantă poate fi consumată doar rădăcina. Se presupune că are şi proprietăţi medicale, fiind considerată în trecut un remediu pentru muşcăturile de şarpe.

Celeriac

Înrudită cu obişnuita ţelină românească, este destul de populară în Europa, putând fi o bună alternativă la cartof în timpul iernii şi o sursă excelentă de fibre dietetice.

Celeriac

 

Conţine şi foarte puţin amidon.

Kai-Lan

Denumit uneori "broccoli chinezesc" în restaurante din Statele Unite, kai-lan este o legumă verde nutritivă ale cărei frunze pot fi o alegere foarte bună pentru o salată şi pot fi servite la orice masă care ar include broccoli în mod normal.

Kai-Lan

 

De fapt, leguma hibrid broccolini este o combinaţie între broccoli şi kai-lan.

Sunchoke

Denumit uneori "anghinarele din Ierusalim", fără să aibă vreo legătură directă cu Israel, sunchoke este originar din America de Nord.

Sunchoke

 

Poate fi folosit ca un înlocuitor pentru cartofi, având foarte puţin amidon, dar şi în producţia de băuturi alcoolice.

Samphire

Numit şi "sparanghelul de mare", această legumă creşte în Statele Unite în locuri aride, stâncoase, în apropiere de ocean.

Samphire

 

Este o garnitură perfectă pentru mâncăruri de peşte.

Nopales

Aceste legume provin dintr-o plantă care cu greu ar putea fi considerată apetisantă: un soi de cactus. Miezul suculent devine comestibil după ce spinii au fost scoşi.

Nopales

 

Este o legumă populară în Mexic şi este atât de consistentă încât poate fi considerat o alternativă vegetariană la tacos.

Manioc

Denumită adesea şi cassava, este o legumă amilacee care provine din America de Sud.

Manioc

 

Este o sursă esenţială de carbohidraţi pentru 502 de milioane de oameni din întreaga lume. Valoarea ei deosebită este constituită de rezistenţa la curent, o trăsătură neobişnuită pentru o plantă din zone tropicale şi subtropicale.

Totuşi, este dificil de preparat şi chiar toxică dacă procedeul nu este făcut corect.

Dulse

Comună în Atlanticul de Nord, această "legumă", care este de fapt o algă roşie de mare, este foarte frecventă în Islanda, unde se numeşte "söl" şi e servită în orice fel.

Dulse

 

Constituie o sursă bogată de vitamina B, fibre şi proteine vegetale.

Yardlong

Această legumă este foarte asemănătoare cu păstaia şi este originară din Asia de sud-est.

Yardlong

 

Ceea ce le deosebeşte este viteza de creştere, cultivatorii observând diferenţe considerabile în fiecare zi. Conţin fibre şi vitaminele C şi A.

Fiddlehead

Un tip de legume foarte răspândit în New England, mai ales în Maine, este servit fiert, în salată sau cu maioneză sau unt. Reprezintă de fapt frunzele noi, înfăşurate ale ferigilor şi sunt mult mai puţin cunoscute în restul Statelor Unite.

Fiddlehead

 

Conţin mulţi nutrienţi, omega-3 şi fibre, au proprietăţi antioxidante şi sunt apreciate pentru gustul delicios, dar nu toate ferigile sunt comestibile, unele fiind chiar otrăvitoare.